Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” revine în atenția publicului cu cea de-a LXVIII-a ediție ce va avea loc, duminică, 3 mai 2026, pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni, un loc cu o puternică semnificație pentru Țara Oașului, județul Satu Mare. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Satu Mare, alături de Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Certeze, Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Casa de Cultură Negrești-Oaș.



Considerată una dintre cele mai importante manifestări dedicate patrimoniului cultural imaterial din nord-vestul României, „Sâmbra Oilor” adună în fiecare an mii de participanți, atât localnici, cât și turiști, interesați de tradițiile autentice ale zonei. Festivalul pune în valoare un obicei străvechi, transmis din generație în generație, păstrat cu fidelitate de comunitățile din Țara Oașului și celebrat prin momente ritualice, muzică și manifestări artistice specifice.
Programul evenimentului începe la ora 11.00 cu un program artistic. De la ora 13:00 este programată deschiderea oficială, urmată între orele 13.20 și 13.40 de momentul de sâmbră, care include măsurarea laptelui și sfințirea turmelor de oi. În continuare, între orele 13.40 și 17.30, publicul va putea urmări un nou program artistic.