O nouă acțiune caritabilă a Asociației de Psiho-Oncologie “Hathor-Maeve-Nectarie” Satu Mare

by Mihaela Ghiță

Cu ocazia zilei de 8 Martie, Asociația de Psiho-Oncologie “Hathor-Maeve-Nectarie” a adus un omagiu curajului și puterii femeilor care luptă cu cancerul. În cadrul acestei inițiative speciale, asociația a oferit flori și sprijin psihologic pacientelor secției de oncologie a Spitalului Județean de Urgență, locația 2, Satu Mare.

Premergător sărbătorii dedicate femeii, vineri, 7 martie, oaspeții au trecut pragul secției cu brațele pline de flori și zâmbete la purtător oferinde-le cu generozitate tuturor femeilor din secția de Oncologie alături de mesaje pline de speranță.

”Prin acest gest simbolic, ne-am propus să le aducem un strop de bucurie și să le reamintim că nu sunt singure în această luptă” a spus președinta asociației, psih. Lucreția Kabai.

Gestul lor a fost primit cu căldură și recunoștință de către pacientele și cadrele medicale, iar șefa secției, dr. Loredana Aracs, nu a ezitat să-și exprime aprecierea sinceră pentru acest act de generozitate și compasiune.

”Gestul oaspeților noștri a adus  bucurie pacientelor secției și personalului medical. Sunt oameni minunați  care ne trec pragul în mod constant și sunt alături de pacienții noștri ori de câte ori au ocazia. Apreciem această preocupare de a acorda atenție celor aflați în suferință și le mulțumim și pe această cale pentru binele oferit cu atâta căldură. A fost atât de frumos și emoționant să intri în saloane și să vezi în dreptul fiecărei paciente câte o floare, să vezi un zâmbet pe chipul lor” a spus șefa secției, dr. Loredana Aracs

Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul voluntarilor, Andrei Henciu și Oana Henciu, care și-au oferit timpul și energia pentru a aduce un zâmbet pe chipurile acestor femei puternice.

” În această zi dedicată femeilor, împreună, putem oferi nu doar sprijin, ci și speranță. Căldura sufletului și solidaritatea pot fi cele mai prețioase daruri, iar fiecare zâmbet readus pe buze este o victorie a umanității. Mulțumim din inimă personalului medical al secției de oncologie pentru profesionalismul, empatia și grija cu care își desfășoară activitatea zilnic. Doamna doctor Loredana Aracs sunteți o sursă de inspirație și un sprijin esențial pentru pacienți!” au spus oaspeții.

You may also like

Leave a Comment