Monumentul Limbii Române din curtea Muzeului de Artă a fost mutat în parcul din Piața Libertății. Ceremonia de dezvelire va avea loc sâmbătă, 31 august, de Ziua Limbii Române, cu începere de la ora 10.00, anunță Primăria Municipiului Satu Mare.
Timp de 8 ani monumentul Limbii Române s-a aflat în curtea Muzeului de Artă din Piața Libertății. Lucrarea a fost realizată de sculptorul sătmărean Radu Ciobanu, iar ceremonia de dezvelire a avut loc la data de 27 mai, 2016 în prezența oficialităților locale și a numeroase personalități din cultura sătmăreană.
La vremea respectivă monumentul era al doilea ca mărime din municipiul Satu Mare după statuia lui Vasile Lucaciu. Monumentul Limbii Române a fost un proiect inițiat de conducerea Consiliului Județean Satu Mare. În privința locului de amplasare a monumentului, s-a dorit de la bun început să fie așezat în Piața Libertății, însă datorită unor proceduri birocratice ce țineau de Ministerul Culturii și aprobări din partea municipalității s-a luat decizia amplasării lui în curtea muzeului.
Iată că în cele din urmă, monumentul își recapătă locul binemeritat prin grija autorităților locale amintind întregii comunități sătmărene frumusețea limbii române despre care poetul Mihai Eminescu a spus: ” Cel mai frumos şi mai corect dialect, cel mai apropiat de graiul italic se vorbeşte la Sătmar”
Această afirmație a poetului a fost sculptată pe o piatră alăturată monumentului.