Modificare în conducerea organizației municipale PSD Satu Mare: Adrian Micle și Raul Băbțan, noii lideri.

by Stefania Crisan

În cadrul ședinței Organizației Municipale PSD Satu Mare ce a avut loc joi, 20 iunie 2024, Adrian Micle a fost numit președinte, iar Raul Băbtan a preluat funcția de prim-vicepreședinte, anunță conducerea organizației. Aceste modificări survin după demisia fostului președinte, Radu Roca, care și-a depus mandatul datorită statutului său de funcționar public în cadrul Direcției Sanitar-Veterinare Satu Mare.

 La ședință au participat Mircea Govor, președintele organizației județene PSD Satu Mare, membrii biroului permanent al organizației municipale și membrii structurilor organizației municipale.

Cu excepția celor două funcții de conducere, biroul organizației municipale PSD Satu Mare rămâne neschimbat, asigurând astfel continuitatea și stabilitatea în activitatea organizației. Noii lideri și-au exprimat angajamentul de a continua eforturile de dezvoltare și consolidare a partidului la nivel local.

You may also like

Leave a Comment