Mielul este la preţul din anul 2025

by Mihaela Ghiță

        Aşa cum anticipam într-un număr anterior al publicaţiei noastre, apropierea Sărbătorilor Pascale catolice, iar apoi Ortodoxe şi Greco-Catolice, o să aducă surpriza plăcută sau neplăcută referitoare la preţul cărnii de miel/ied. Speculaţii s-au făcut multe pe această temă în ultimele zile, dar publicaţia noastră a consemnat câteva opinii ale fermierilor din județul Satu Mare, fără a le menţiona numele, potrivit cărora şi în acest an, în ciuda cheltuielilor mai mari în zootehnie din iarna 2025/2026, preţul carcasei de miel/ied nu va depăşi preţul din anul 2025, când a fost sub 60 de lei kilogramul, cu doar câţiva bănuţi, după care a scăzut.

Trecând în cursul zilei de vineri, 27 martie, prin câteva supermarketuri, sau magazine cu raion de carmangerie din reşedinţa de judeţ, am avut parte de plăcuta surpriză, care prin preţurile afişate, confirma cele consemnate de noi cu câteva zile în urmă. Într-unul din supermarketurile vizitate nu era carne de miel/ied, în cel de al doile am găsit sfert anterior de miel ( bucata expusă cântărea puţin peste 2,5 kilograme şi costa 150 de lei ) la 59,5 lei kilogramul, cap de miel pentru o ciorbă de măcriş tradiţional de Paşte, la 18 lei kilogramul. Din păcate pentru cumpărători, au lipsit organele necesare pentru a face drobul de miel. Reamintim faptul că, în 2025, măruntaiele de miel aveau preţul carcasei de miel, aproape 60 de lei kilogramul. În cartierul Micro 14, la un raion de carmangerie, am găsit carcasă de miel la 57,9 lei kilogramul.

        Sătmărenilor care nu-şi vor permite să mănânce drob de miel/ied, le sugerăm să nu-şi facă probleme. În măcelării  se găseşte piept de porc, în anul 2025 erau bucăţi care aveau déjà “buzunare” spre a fi umplute. La umplutură se poate folosi şi ficatul, respectiv alte măruntei de porc, care se pot cumpăra la preţuri până-n 15 lei kilogramul, poate chiar mai ieftin. Iar cei care au o situaţie financiară precară, pot mânca pui umplut (drob de pui). Sunt zile şi magazine în care se pot cumpăra pui la preţul de 15 – 17 lei kilogramul.  Este ceva migălos a dezosa puiul pentru a fi umplut, dar merită efortul fie şi pentru economia făcută, dar şi pentru a avea tradiţionalul drob, chiar dacă nu este de miel. Condimentarea potrivită poate face diferenţa.

Un text de Teodor N. A.

Sursa foto- chatGPT

You may also like

Leave a Comment