La Carei, o vicepreședintă nu a respectat regimul urnei de vot și s-a ales cu dosar penal

by Mihaela Ghiță

Vicepreședinta unei secții de votare din municipiul Carei s-a ales cu dosar penal întrucât nu a respectat regimul urnei de vot, se arată în cea mai recentă informare a structurilor MAI privind desfășurarea procesului electoral în județul Satu Mare. Din datele prezentate, vicepreședinta s-a deplasat cu urna mobile la două persoane fără a fi însoțită de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea au fost semnalate 3 cazuri de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare cât și un incident privind distrugerea unui afiș electoral. Cele trei cazuri sunt în curs de verificare, iar pentru distrugere vor fi aplicate sancțiuni contravenționale

”Angajații M.A.I. au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul. De asemenea, polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră, jandarmi și polițiști de frontieră din județul Satu Mare, sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii. Pentru orele următoare, efectivele M.A.I. își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.”

Centrul de informare al structurilor MAI Satu Mare precizează că va fi acordată în continuare o atenție sporită soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale în context electoral.

Persoanele care sesizează orice încălcare a legii electorale pot să sune la 112!

You may also like

Leave a Comment