Îndemn al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin la începutul Postului pentru participarea la Paraclisul Maicii Domnului

by Mihaela Ghiță

Preasfințitul Păriinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului transmite un un îndemn părintesc tuturor credincioșilor și clericilor eparhiei la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului prin care face apel la sporirea rugăciunii, la plecarea genunchilor la ceas de seară prin participarea la Paraclisul Maicii Domnului. Redăm în rândurile de mai jos un fragment din mesajul ierarhului

”Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare ortodoxe strămoșești,

Preaiubit popor al lui Dumnezeu,

Începe postul Adormirii Maicii Domnului care ține două săptămâni. Anul acesta începe vineri, 1 august, și se încheie vineri, în ziua Sfântului și Marelui Praznic al creștinătății.

Poporul român dreptcredincios are o evlavie deosebită la Maica Domnului care ne-a fost Mamă sfântă, ocrotitoare și ajutătoare, în toată istoria noastră creștină de 2000 de ani.

A fost cu noi mereu pentru că și noi am fost mereu cu Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care L-am iubit, L-am urmat și L-am mărturisit că este: Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și Salvatorul omenirii.

România creștină este „Țara lui Dumnezeu”, pământ sfânt, binecuvântat și sacralizat de milioanele de morminte ale sfinților mărturisitori, ale eroilor neamului și ale strămoșilor noștri sfinți și drepți, mult cinstitori și temători de Dumnezeu și păstrători ai rânduielilor sfinte. Părinții pustiei și cronicarii creștini din vechime au numit acest colț de Europă civilizată și binecuvântată, România: „Grădina Maicii Domnului”. Pe bună dreptate i-au dat acest nume pe care îl păstrăm și îl afirmăm cu bucurie și mândrie nepăcătoasă, iar motivul pentru care au numit-o așa se găsește în mulțimea bisericilor, mulțimea mănăstirilor și a răstignirilor – tezaurul nostru sacru și bogăția noastră inestimabilă pe care noi, cei de astăzi, o chivernisim împreună cu Dumnezeu și Maica Domnului.

Pentru că postul însemnează și o călătorie duhovnicească spre o sărbătoare sfântă, noi ne adresăm Maicii Domnului ca niște fii iubiți ai ei în cântare, rugându-ne: „Nu lăsa Măicuță, / Să pierim pe cale, / Că noi suntem fiii / Lacrimilor Tale”.

Vă îndemnăm cu părintească dragoste ca împreună să plecăm genunchii la ceas de seară, la slujba Paraclisului Maicii Domnului, una din capodoperele imnografice ale Ortodoxiei noastre, cu un conținut pe măsura vremurilor și strâmtorărilor pe care le trăim și să-i cerem pace în lume, izbăvire, mântuire, grabnică alinare și vindecare tuturor celor bolnavi.

Să-i cerem cu stăruință să mijlocească la Fiul Său, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să ne ierte nouă toate păcatele și să ne dăruiască vreme de îndreptare și de mântuire.

Să o rugăm să-I ceară lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-răbdător, să nu lase cerul să se prăbușească peste noi prin îngrozire și potopire din pricina păcatelor noastre și ale lumii întregi, care a lepădat Legea lui Dumnezeu și poruncile Lui și s-a abătut la păcate și fărădelegi păgâne și străine vieții creștine, care se numesc „strigătoare la cer” și din pricina cărora natura se dezlănțuie, ne îngrozește și ne ucide.

Îndemnăm părinții de la parohii și monahii din sfintele noastre mănăstiri să aprindă puternic focul rugăciunii și al lacrimilor de căință, împreună cu păstoriții lor și credincioșii Bisericii noastre, ca Dumnezeu și Maica Domnului să abată mânia cerului de la noi pentru că: „toți am greșit, împreună netrebnici ne-am făcut” și păstorii de suflete, și conducători, și popor, acceptând și primind fără să ne împotrivim legii și rânduielii străine și păgâne care degradează sufletul unui neam și murdărește viața lui morală și creștină.

Voi, părinții creștini, mama și tata, ocrotiți-vă copiii, căci ei sunt îngerii pe care Dumnezeu vi i-a încredințat să-i păziți curați și luminați de credință și de har ceresc. (…)

Trimițându-vă acest îndemn părintesc, Vă însoțesc în rugăciune, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, fratele nostru în aceeași sfântă slujire, cu păstorii care vă păstoresc și se îngrijesc de mântuirea voastră și cu monahii din sfintele noastre mănăstiri unde candela nu se stinge niciodată și de unde rugăciunea neîncetată și liturghia se înalță mereu la cer.

Post binecuvântat și curat cu rugăciuni bineprimite de Dumnezeu și cu silință de a fi prezenți mereu la sfânta biserică, cu mărturisire și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, puterea și biruința noastră asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași de ieri și de azi, garanția mântuirii, Învierii și veșniciei noastre.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

† IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului

You may also like

Leave a Comment