Sâmbătă,27 iulie 2024, în localitatea Decebal a izbucnit un incendiu la un adăpost de animale pentru care a fost necesară intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare.
”Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD B2 și terapia intensivă mobilă de la nivelul Detașamentului de Pompieri Satu Mare respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă cu o capacitate de 10.000 l din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.Ajunse la fața locului forțele profesioniste au constatat că incendiul se manifesta violent cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 1500m² la nivelul adăpostului de animale.S-a intervenit de urgență pentru localizarea, limitarea și lichidarea incendiului înaintea propagării acestuia la anexele alăturate.Două persoane au primit îngrijiri medicale, acuzând atac de panică, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare ” precizează ISU Someș Satu Mare.
În urma evenimentului s-a degradat adăpostul pentru animale în totalitate, parte din anexă.
Dintr-un număr de 40 de bovine, 7 au fost salvate iar 33 au fost surprinse de flăcări.
Cercetărilor efectuate la fața locului de către pompierii militari au indicat faptul că un scurtcircuit electric la un cablu electric defect ar fi cauza probabilă de izbucnire a incendiului.
La fața locului echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au acționat chiar și după stingerea incendiului pentru identificarea posibilelor focare, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare.