Expoziția internațională Micul Prinț și-a deschis larg porțile. Pot fi văzute lucrările a peste 300 de artiști

by Stefania Crisan

Așteptarea a luat sfârșit. Micul prinț a ajuns la Satu Mare pentru a 29-a oară și va poposi o vreme, atâta cât să-și întâlnească vechii prieteni, dar și să-și facă alții noi. Dacă doriți să-l cunoașteți pe Micul Prinț, să înțelegeți ce înseamnă o prietenie sinceră dați o fugă până la Muzeul de Artă din Piața Libertății. Aici veți avea ocazia să-l cunoașteți în cel mai autentic mod cu putință, pe Micul Prinț și anume, prin sutele de lucrări găzduite de spațiul expozițional, de sălile mari și cele de cărămidă (cum le-au botezat artiștii plastici n.r.). Acolo, pe simeze, îl veți întâlni pe acest îndrăgit personaj al scriitorului francez Antoine de Saint Exupery prin prisma imaginației și a stărilor sufletești a celor 300 de artiști care și-au expus lucrările.

Pornind de la tema ediției din acest an – ”Pământul nu e o planetă ca oricare alta” veți avea ocazia să vedeți inedite lucrări de pictură, grafică, fotografie, colaj etc. Un întreg univers al Micului Prinț dă culoare spațiului muzeal, o stare radiantă te cuprinde și te poartă  de la un capăt la altul al sălilor, ca o mână nevăzută ce te trage ușor în stânga și dreapta pentru a descifra ”rostirea” fiecărei creații artistice.

Vernisajul expoziției  a avut loc marți, 14 mai 2024, în prezența a numeroși sătmăreni, iubitori de frumos.

Un cuvânt de bun venit a fost adresat audienței de către Daniela Bălu, directorul Muzeului Județean Satu Mare. ”Vreau să-mi exprim în fața dumneavoastră bucuria acestei seri, bucuria acestui eveniment, care, iată, de 29 de ani face din istoria comunității noastre o zi de sărbătoare. Transformă o zi rămasă în istorie prin dramatism într-o zi a bucuriei. Și nu-i așa? Mulți dintre noi încercăm ca prin faptele noastre să rămânem în istorie, măcar puțin. Măcar cu o amintire dragă. Măcar cu un semn frumos.  Iar atunci când rămânem și cu un prinț sau cu o prințesă, iar atunci când prințul îl dăruim comunității timp de 29 de ani, cu certitudine lăsăm urme și fapte frumoase” a spus Daniela Bălu

Directoarea muzeului i-a mulțumit pentru acest lucru Cristinei Gloria Oprișa, un om frumos prin strădania și efortul căreia an de an este organizată această expoziție internațională.

”Ce înseamnă 300 de artiști? Cum spuneam și altădată, ce poate să însemne decât 300 de suflete. Mulțumesc Cristina Gloria Oprișa în numele conducerii Muzeului Județean Satu Mare pentru această bucurie oferită nouă, oferită comunității sătmărene, chiar comunității internaționale timp de 29 de ani” a mai spus Daniela Bălu

La rândul său, Cristina Gloria Oprișa a ținut să mulțumească tuturor celor prezenți și în egală măsură tuturor artiștilor care au răspuns invitației de a participa cu lucrări la ediția din acest an. ”Fiecare creator a încercat să așeze din sufletul său, din imaginația, din creația sa.  Pe fiecare petic de pânză, de hârtie, fiecare lucrare reprezintă un pământ al fiecăruia dintre artiști. Da, așa cum spunea doamna director sunt mulți artiști, ceea ce demostrează pentru a 29-a oară că această manifestare în care cresc artiști, în care copiii își dezvoltă talentul și măiestria, avem exemple multe de artiști care au devenit profesioniști, artiști consacrați, acest lucru pe mine mă bucură și îmi motivează o dată în plus această trudă a evenimentului. Pentru că nu este ușor să fii curator la o mulțime de artiști care sunt oameni speciali, fiecare cu  personalitatea sa. Dar faptul că s-au adunat pe această simeză dovedește că da, Micul Prinț, de undeva din Univers, ne veghează, ne călăuzește și ne ajută” a spus curatorul expoziției, artistul plastic Cristina Gloria Oprișa

În cadrul vernisajului au fost oferite diplome mai multor copii și tineri talentați din cadrul cercurilor de pictură din județ.

Odată declarată deschisă expoziția, toți cei prezenți au explorat spațiile muzeale, s-au bucurat de momentele de revedere, i-au felicitat pe artiștii prezenți la vernisaj și totodată au încercat atât cât s-a putut, oferta fiind extrem de generoasă, de a-și găsi o lucrare preferată alături de care să își facă o fotografie.

You may also like

Leave a Comment