În urma cutremurului din dimineața zilei de miercuri, 15 octombrie 2025, echipaje operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare au efectuat recunoașteri în teren și a intervenit în câteva situații.
Două echipaje echipaje au acționat pe raza municipiului Satu Mare și un echipaj a fost alocat zonei Odoreu – Medieșu Aurit – Apa – Livada – Ciuperceni – Botiz.

Coș de fum desprins partial de pe acoperișul Liceului I. C. Brătianu
În două școli din județ, respective la Odoreu și Culciu, elevii și dascălii au fost evacuați din unitățile de învământ, ca măsură de precauție, precizează ISU Someș Satu Mare. Evacuările au fost realizate din proprie inițiativă, de către reprezentanții școlilor, în mod organizat, în vederea prevenirii unor situații de risc generate de posibile replici.
În urma evaluărilor, nu au fost identificate pericole, iar activitatea educațională a fost reluată în condiții normale.
De asemenea, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare au intervenit punctual în două locații din municipiu, unde au fost semnalate elemente de construcție afectate. Este vorba de Liceul „I.C. Brătianu” din Satu Mare, unde s-a intervenit pentru securizarea unui coș de fum dezafectat, care s-a desprins parțial de pe acoperiș.
Cel de-al doilea imobil este de pe strada Petőfi Sándor, în acest caz fiind semnalate cărămizi desprinse din fațadă.
În ambele situații, a intervenit operativ Detașamentul de Pompieri Satu Mare, pentru înlăturarea pericolelor și asigurarea zonei.
Crăpături la o sală de clasă de la Colegiul ”Doamna Stanca„
Totodată, ISU Someș a fost informat despre existența unei crăpături de perete într-o sală de clasă din incinta Colegiului Național „Doamna Stanca” din municipiul Satu Mare. Situația a fost transmisă către Inspectoratul de Stat în Construcții, în vederea unei evaluări tehnice care să stabilească dacă aceasta reprezintă un pericol pentru siguranța elevilor și a personalului unității de învățământ.
În urma evaluării, reprezentanții ISC au constatat că nu se impune oprirea cursurilor, întrucât crăpătura nu afectează structura de rezistență a clădirii. Cu toate acestea, imobilul va fi în continuare monitorizat de specialiști, pentru a preveni orice risc potențial.
”Până la această oră, nu au fost semnalate alte situații de urgență pe raza județului Satu Mare.Facem apel către cetățeni să păstreze calmul, să nu intre în panică și să urmărească doar sursele oficiale de informare. Autoritățile sunt mobilizate și monitorizează în permanență situația din teren, fiind pregătite să intervină în cel mai scurt timp acolo unde este necesar” precizează ISU Someș Satu Mare.