Două persoane în vârstă de 40 de ani, respectiv 48 de ani, una dintre ele fiind recidivistă au fost reținute în cursul zilei de 21 aprilie 2026 și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Activitatea infracțională a persoanelor bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc a fost documentată de polițiștii Serviciului de Combare a Criminalității Organizate Satu Mare împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare. Reținerea celor doi s-a făcut în baza deciziei procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Rettoti.



Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, persoanele ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct, în municipiul Carei, droguri de mare risc sub formă de substanțe cristaline (2CMC și 4 MMC), inclusiv în contextul unui eveniment privat.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise tranzacționate de către acestea, iar în urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate cantități de substanță, aflate în curs de expertizare, un cântar de mare precizie, peste 50.000 de euro, 10.000 de lei, 4.000 de franci elvețieni și 85.000 de forinți, mai multe bijuterii, precum și alte mijloace de probă.
Joi, 23 aprilie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a persoanelor pentru 30 de zile, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare- Serviciul Criminalistic- Poliția Canină și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” se arată în informarea IPJ Satu Mare.