Cristina Busuioc, la  o nouă expoziție personală  – ”Aproape de tăcere”

by Stefania Crisan

Finalul lunii noiembrie anunță o nouă expoziție pe simezele Galeriilor de Artă din municipiul Satu Mare, de această dată sub semnătura artistei Cristina Busuioc. Evenimentul artistic aduce în prim plan portretul ca formă de interpretare a sinelui, o invitație la descoperirea unei stări sau a unei dispoziții emoționale.

”Aproape de tăcere” este tema aleasă de autoare prin care portretul devine” un mijloc care deschide  o cale spre ceva mai adânc și mai tăcut— un loc al introspecției, al retragerii din tumultul lumii exterioare. Poate fi o invitație de a „asculta” mai atent, de a fi mai prezent, de a te lăsa captivat de liniștea ce rezidă în profunzimea unei priviri, a unei expresii sau a unui gest subtil. ”Aproape de tăcere” poate simboliza un fel de „spirit” al portretului, un moment de claritate sau de conectare emoțională ce depășește cuvintele. „Aproape de tăcere” sugerează un punct de întâlnire între cuvânt și non-cuvânt, între ce este spus și ce rămâne nerostit”.

Vernisajul va avea loc miercuri, 27 noiembrie de la ora  17.00, la Galariile de Artă, strada I.C. Brătianu, nr.10 fiind curatoriat de muzeograful Alexandru Polgar.

You may also like

Leave a Comment