Douăzeci și unu de beneficiari ai centrelor de zi pentru copii din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare ale Organizației Caritas și-au pus la încercare creativitatea, abilitățile, talentul în cadrul unui concurs ajuns la a patra ediție. Evenimentul a fost găzduit de Centrul comunitar „Sf. Martin de Tours” al Organizației și a fost organizat special pentru școlarii care frecventează centrele de zi pentru copii ale organizației.
După cum notează organizatorii, scopul evenimentului a fost crearea unui cadru pentru copiii talentați în care ei pot demonstra cât de multe știu și ce lucruri frumoase pot face, în fața unui public mai larg. Și de această dată pedagogii organizatori le-au reamintit participanților că pe lângă talent, e nevoie de foarte multă muncă, exersare, pregătire astfel ca în viață să obțină rezultate deosebite în domeniul respectiv.
Copiii și-au demonstrat talentul la patru categorii: muzică și dans, poezii și povești, creație artistică, respectiv caligrafie. Membrii juriului au fost: profesor învățământ primar Révai Noémi (Școala Gimnazială Turulung), profesoara de limba maghiară Galiger Ivett (Școala Gimnazială „Avram Iancu” Satu Mare), asistent social Lázár Tünde (Primăria Turulung), respectiv Sabau Alexandra care sprijină munca Centrului „Sf. Martin” ca voluntară și a cărei copil a frecventat unitatea în mod regulat.
În categoria muzică și dans concurenții de la „Casa Prieteniei” din Satu Mare au câștigat toate cele trei premii: Lăcătuș Leonard (premiul I), Varga Rozália (premiul II) și Berdar Sabrina (premiul III). În categoria poezii și povești Lakatos Nicolas de la Centrul de zi „Integretto” din Ardud s-a dovedit a fi cel mai bun. Talpoș Daniel, beneficiar al Centrului comunitar „Sf. Francisc de Assisi” din Baia Mare a câștigat premiul II, iar premiul III a ajuns la Berki Dominik de la Centrul „Sf. Martin” din Turulung. În categoria creație artistică, Ponczok Andreas Oliver din Turulung s-a clasat pe primul loc, pe al doilea Kovács Vanesa din Ardud, iar premiul trei a ajuns la Balog Speranța din Baia Mare. La caligrafie, rezultatele au fost următoarele: locul I – Varga Octavio din Turulung, locul II – Szabó Nicoleta din Ardud, locul III – Varga Rozália din Satu Mare. Fiecare concurent a primit diplomă și câte un pachet cadou.
La finalul evenimentului, colectivul de muncă al Centrului comunitar „Sf. Martin de Tours” i-a servit pe participanți cu un prânz delicios. Înainte de plecare, copiii s-au jucat pe terenul de joacă al centrului, au stat la povești și au legat prietenii.
În toate centrele de zi pentru copii ale Organizației Caritas vacanța de vară continuă cu programe interesante.
M.Gh.