Sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, în organizarea Primăriei Municipiului Satu Mare, lângă bradul luminos al Târgului de Crăciun din municipiul Satu Mare colindele vestind Nașterea Mântuitorului au răsunat prin glasurile mai multor cete de colindători.



Taragotistul Călin Borșe și Formația Argus, Romică Fernea, Ansamblul Ceatăra din Carei, dar și grupul de copii al Parohiei Ortodoxe Sătmărel însoțit de părintele paroh, Florin Ardelean,cu toții au însuflețit acest moment plin de emoție.
Împreună au dat glas colindelor tradiționale ,,Sculați boieri, nu mai dormiți!”, ,,Măruț, mărgaritar”, ,,Deschide ușa, creștine!”, ,,O, ce veste minunată!”, ,,Deschide, gazdă, ușa!”,,,Trei păstori” și multor altor colinde îndrăgite de sătmăreni.
Numeroși sătmăreni cu mic cu mare au răspuns invitației de a se alătura cetelor de colindători și de a cânta împreună colinde dragi sufletului lor. Printre cei prezenți s-au numărat părinți cu copii de-o șchioapă sau mai măricei, seniori, familii, oameni pentru care sărbătoarea Crăciunului reprezintă un moment de bucurie, de aducere aminte a obiceiurilor de colindat din locurile natale, devenind nostalgici la vremurile de odinioară.
În debutul serii de colinde, după o rugăciune de binecuvântare, grupul de copii din Sătmărel a interpretat Viflaimul, prezentându-și rolurile cu mult entuziasm. Pentru ei a fost prima experiență de acest fel și anume de a aduce în atenția publicului sătmărean sceneta Viflaimului într-o formă veche păstrată în zona Tătărești. Dorința părintelui îndrumător Florin Ardelean a fost de a-i învăța pe copii datinile străbune specifice Crăciunului și Anului Nou și totodată de a-i încuraja să folosească acest tezaur pe care să-l aducă în actualitate și să-l facă cunoscut generațiilor actuale.
Momentul colindelor a concentrat emoție și bucurie, aplauze și felicitări din partea audienței pentru darul de suflet oferit de la inimă, la inimă de fiecare colindător.