Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare informează cetățenii cu privire la modificările aduse sistemului de asigurări sociale de sănătate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 141/2025. Această lege aduce schimbări importante în cadrul Codului Fiscal, al legislației privind reforma în sănătate și al reglementărilor referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale. Printre principalele aspecte vizate se numără dobândirea calității de asigurat și aplicarea noilor prevederi privind indemnizațiile medicale.
Persoanele fizice care realizează venituri impozabile și plătesc contribuții pot include în asigurarea de sănătate membrii de familie aflați în întreținere, precum soțul, soția și părinții fără venituri proprii. Aceștia dobândesc calitatea de asigurat din momentul depunerii Declarației unice privind impozitul și contribuțiile sociale la ANAF. Până la 1 septembrie 2025, persoanele coasigurate beneficiază de pachetul de bază, însă calitatea de asigurat încetează dacă declarația unică nu este depusă.
Pentru persoanele fără venituri care nu sunt deja asigurate, legea permite obținerea calității de asigurat prin depunerea aceleiași declarații, în mod voluntar. Contribuția datorată se calculează aplicând un procent de 10% asupra valorii a șase salarii minime brute pe economie, în vigoare la 1 ianuarie a anului respectiv. Plata contribuției se poate face în două tranșe: 25% la depunerea declarației și 75% până la 25 mai a anului următor.
Începând cu 1 august 2025, se introduce o nouă modalitate de calcul a contribuției pentru persoanele care obțin venituri impozabile din pensii. Venitul impozabil se determină prin scăderea din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 3.000 lei, la care se adaugă, după caz, contribuția de sănătate. Aceste prevederi sunt valabile pentru perioada 1 august 2025 – 31 decembrie 2027 și se aplică doar pensiilor care depășesc pragul de 3.000 lei.
Anumite categorii de persoane își vor pierde calitatea de asigurat începând cu 1 septembrie 2025, dacă nu este depusă declarația unică de către persoana care le are în întreținere. Acest lucru afectează în mod special soții, soțiile și părinții fără venituri proprii ai persoanelor care plătesc contribuții.
În același timp, vor fi considerate asigurate prin reținere la sursă următoarele categorii: persoane beneficiare ale legilor speciale privind persecutarea politică sau etnică, veterani și invalizi de război, persoane aflate în concediu de acomodare pentru adopție, persoane aflate în concediu pentru creșterea copilului, șomeri sau beneficiari de alte forme de protecție socială, persoane care primesc venit minim de incluziune și personal monahal înregistrat oficial.
Bolnavii cu afecțiuni oncologice vor beneficia de asigurare fără a plăti contribuția, atât timp cât sunt incluși în programe naționale de sănătate, conform prevederilor Legii pentru combaterea cancerului. Alte categorii de bolnavi incluși în programele naționale vor avea acces la servicii medicale și medicamente, chiar dacă nu au venituri, până la vindecarea afecțiunii respective.
La nivelul județului Satu Mare, Casa de Asigurări de Sănătate are în evidență 275.456 de persoane asigurate, dintre care doar 100.717 contribuie efectiv, ceea ce reprezintă 36,5% din total. La 30 iunie 2025, numărul celor asigurați fără plata contribuției era de 21.888, dintre care 10.864 sunt coasigurați, 2.222 beneficiază de legi speciale, 1.493 sunt în concediu pentru creșterea copilului, 515 sunt șomeri, 6.761 beneficiază de venit minim de incluziune, iar 33 sunt membri ai personalului monahal.
De asemenea, începând cu 1 august 2025 se modifică modul de calcul al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă. Astfel, pentru episoade de boală de până la 7 zile, indemnizația va fi de 55% din baza de calcul. Pentru perioade între 8 și 14 zile, procentul va fi de 65%, iar pentru perioade care depășesc 15 zile, se va aplica un procent de 75%.