Casă cuprinsă de flăcări în localitatea Dindești

by Mihaela Ghiță

Un foc deschis în apropierea unei case de locuit din satul Dindești, județul Satu Mare a fost suficient pentru declanșarea unui incendiu cu risc de propagare la casele învecinate. Nenorocirea s-a întâmplat joi seara, 12 februarie 2026, fiind solicitată intervenția pompierilor. O persoană a făcut atac de panică și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Carei.

La locul solicitării s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Detașamentul de Pompieri Carei, precum și un echipaj de prim-ajutor. De asemenea, a fost anunțat și SVSU Andrid pentru sprijin, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare.


La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul locuinței, existând informații despre prezența unei butelii în interior. Toate persoanele aflate în casă s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor.

Incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp.

În urma evenimentului, aproximativ 70 de metri pătrați din locuință au fost afectați de incendiu. Totodată, intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat propagarea flăcărilor la casa învecinată, care a fost salvată.
O persoană care a suferit un atac de panică a fost evaluată medical la fața locului și transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Carei pentru investigații suplimentare.

Potrivit evaluărilor pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații deschise, în apropierea locuinței.

„Reamintim cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și evitarea utilizării focului deschis în condiții care pot favoriza propagarea flăcărilor, mai ales în apropierea construcțiilor sau a materialelor combustibile” transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare.

You may also like

Leave a Comment