Biserica Greco-Catolică de pe strada Rodnei își sărbătorește ocrotitorul

by Mihaela Ghiță

Biserica Greco-Catolică ”Sfântul Francisc” din municipiul Satu Mare, strada Rodnei nr.26 îi invită pe toți credincioșii la un Program de Rugăciune cu ocazia serbării hramului. Astfel, sâmbătă, 11 octombrie 2025 de la ora 18.00 va fi săvârșit Maslu de Obște, prin prezenta  părintelui protopop de Satu Mare, Eduard Fischer.

Duminică, 12 octombrie, programul începe de la ora 9.30 cu Rugăciunea Rozariului, iar de la ora 10.30 va continua cu Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, celebrată de părintele vicar general al Eparhiei Maramureșului, pr. Florin Fodoruț.

”Vă așteptăm cu drag să ne unim în rugăciunea pentru a cere Binecuvântarea Tatălui Ceresc prin mijlocirea Sf. Francisc, ocrotitorul Bisericii noastre!” este invitația părintelui paroh Ovidiu Bârle pentru întreaga comunitate.

You may also like

Leave a Comment