De praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, Biserica de lemn aparținând Parohiei Ortodoxe Negrești Oaș III și-a sărbătorit hramul. Așa cum se întâmplă an de an, Cuvioasa Parascheva adună tot mai mulți credincioși la biserica de lemn târnosită de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în anul centenar 2018. Sfințirea bisericii s-a făcut chiar în ziua prăznuirii sfintei ocrotitoare, din data de 14 octombrie. Iată că și de această dată credincioșii au răspuns chemării Bisericii în număr mare, prin participarea la programul liturgic dedicat praznicului.
Preoții sfintelor altare din Negrești-Oaș s-au unit în duh de rugăciune și bucurie duhovnicească la invitația părintelui paroh Ciprian Supuran. Frumusețea zilei a fost întregită de răspunsurile oferite la Sf. Liturghie de un grup vocal format din tineri teologi, elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, iar alături de ei, Teodor Malanca, student al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca (canto clasic).
Biserica de lemn de pe strada Luna din orașul Negrești-Oaș se află sub ocrotirea Sf. Cuv. Parascheva, având totodată și hramul „Duminica Sfintilor Români”. Sfântul lăcaș de rugăciune este o construcție simbol pentru orașul Negrești Oaș și pentru ținutul oșenesc. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 18 mai 2013 de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului și a fost finalizată în Anul Centenar 2018.
După cum precizează părintele protopop Marcel Malanca, biserica este onstruită în stil maramureșean de un grup de meșteri populari din Bârsana. Este prima biserică de lemn, de parohie din Oaș, cu hram istoric, după un secol și jumătate.