Un bărbat în vârstă de 45 de ani din județul Maramureș a fost prins băut la volan pe raza localității Babța, în prezent fiind cercetat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare. Echipajul Secției de Poliție Rurală Tășnad l-a oprit pe bărbat în timpul unui control al traficului rutier pe Drumul Județean 108P desfășurat în cursul zilei de miercuri, 29 octombrie 2025. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind vorba de o valoare ridicată a concentrației de alcool, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare face precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.