Două persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare în urma unui accident care a avut loc în dimineața zilei de marți, 6 august 2024, pe raza localității Dorolț. În accident a fost implicat un autoturism și un microbus fiind necesară intervenția cadrelor militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare. Victimele, șoferul de aproximativ 20 de ani și pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani au fost preluate de echipajele medicale și au fost transportate la UPU Satu Mare pentru acordarea de îngrjiri medicale suplimentare.
Astfel, un detașament format din 11 cadre militare cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă au intervenit la fața locului. Echipajul ISU a ajutat la scoaterea șoferului microbusului care a rămas blocat în microbus. Potrivit datelor ISU Someș Satu Mare, în microbus nu s-au aflat și alți călători
”Pompierii au procedat la extragerea conducătorului microbuzului, pe care l-au predat în condiţii de siguranţă echipajelor medicale prezente.Concomitent cu misiunea de descarcerare s-a acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor” precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 21 de ani, din județul Maramureș, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un bărbat de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.
„Din producerea evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 21 de ani, precum și a unei femei de 44 de ani, din județul Sibiu, pasageră a aceluiași autovehicul. Conducătorul auto de 25 a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul de 21 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi prelevate mostre biologice în vederea determinării unei eventuale alcoolemii” se arată în informarea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.