A plătit teribilismul la volan cu amendă de peste 3400 de lei și permisul reținut pentru 150 de zile

by Mihaela Ghiță

Un tânăr de 22 de ani din localitatea Terebești s-a ales cu dosar penal plus o amendă contravențională în valoare de peste 3400 de lei și permisul reținut pentru 150 de zile după ce a produs un accident soldat cu pagube materiale. Imaginile apărute în mediul online i-au mobilizat pe polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tănaș să cerceteze cazul șoferului teribilist care la data de 28 ianuarie 2025, la ora 4 dimineața a codus agresiv un autoturim pe DJ 108 L din localitea Craidorolț. Tânărul a pierdut controlul asupra direcție de mers și a intrat în poarta de acces a unui imobil.

”În cauză, tânărul nu s-a prezentat la cea mai apropiată unitate de poliție, în termenul legal de 24 de ore, în vederea declarării evenimentului rutier soldat cu pagube materiale.

În urma constatării abaterilor, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu o amendă de 3442,5 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de150 de zile” menționează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare

Totodată, polițiștii au înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 500 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru a asigura siguranța pe drumurile publice.

You may also like

Leave a Comment