Municipiul Satu Mare sărbătorește Ziua Drapelului Național printr-o serie de manifestări oficiale și religioase Evenimentele au început de miercuri, 25 iunie, de la ora 18.00, cu coborârea Drapelului Național și preluarea acestuia de către Garda Drapelului.
Joi, 26 iunie, programul va continua cu slujba religioasă de sfințire a Drapelului, programată la ora 08.30, la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. De la ora 10.00, pe platoul din Piața 25 Octombrie, va avea loc un ceremonial militar și religios. Acesta va cuprinde alocuțiuni oficiale, primirea și binecuvântarea Drapelului, gestul simbolic al sărutării Drapelului și înălțarea acestuia pe catarg, în acordurile solemne ale Imnului Național.

Ziua Drapelului Național a fost instituită prin Legea nr. 96/1998, iar data de 26 iunie a fost aleasă în memoria momentului din 1848 când Guvernul revoluționar a decretat tricolorul ca drapel al Țării Românești.
Constituția României, în articolul 12, consacră drapelul tricolor ca simbol național, alături de stema, sigiliul și imnul țării. Legea nr. 75/1994 stabilește normele de arborare și utilizare a drapelului pe instituții publice, școli, sedii diplomatice și în cadrul ceremoniilor oficiale.
Drapelul trebuie să fie arborat în mod obligatoriu de Ziua Națională (1 Decembrie), Ziua Europei (9 Mai), Ziua Imnului Național (29 Iulie), Ziua Eroilor, precum și de 26 Iunie – Ziua Drapelului Național.
Autoritățile locale invită cetățenii să participe la aceste momente de sărbătoare, în semn de respect față de valorile naționale și identitatea românească. Drapelul României nu este doar un simbol oficial, ci și o expresie vie a unității, demnității și istoriei națiunii.