Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit în Capadocia, în timpul domniei împăratului roman Diocleţian, la ordinul căruia a fost martirizat în data de 23 aprilie 303. Sfântul Gheorghe provine dintr-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din tinerețe în dreapta credință. Rămas fără tată din copilărie, sfântul şi mama lui s-au mutat din Capadocia în Palestina, pentru că aveau rude acolo şi multe averi.
Ajuns la vârsta desăvârșirii și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat și prețuit și în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.
Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos.
Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și supus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou. Dar toate acestea și altele asemenea le-a îndurat cu bărbăție Sfântul Mucenic Gheorghe rămânând tare în credință.
Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința în Hristos, fiind și ea trecută în rândul sfinților mucenici.
Așadar, în fața acestor mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra – care este prăznuită în fiecare an la data de 21 aprilie.
În satele şi oraşele României, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea acestui sfânt, printre care și biserica din municipiul Satu Mare de pe strada Gheorghe Barițiu, aflată azi la ceas de sărbătoare prin prezența Preasfințitului Părinte Episcop, Iustin al Maramureșului și Sătmarului. Un alt lăcaș de rugăciune avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe este Mănăstirea de la Turț Băi, Protopopiatul Oaș, unde azi va sluji în sobor de preoți, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al eparhiei Maramureșului și Sătmarului.
Mai multe orașe și țări din Europa îl au ocrotitor pe acest mucenic, fiind sărbătorit de mai multe credințe. Este ocrotitor spiritual în țări precum: Anglia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia și Serbia.
În România, numele sfântului a fost dat mai multor orașe, precum: Sfântu Gheorghe în Covasna, Sângeorziul, Giurgiul. Este ocrotitorul orașelor Botoșani, Tecuci și Timișoara. Al treilea braţ al Dunării se cheamă Braţul Sfântul Gheorghe. De asemenea, şi Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale îl are ca ocrotitor spiritual.
Numeroși români îi poartă numele. Potrivit Direcției pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, citată de Agerpres, este vorba de 684.178 de bărbați şi 373.200 femei.
Dintre prenumele masculine, derivate din numele Gheorghe, deseori întâlnite sunt: George – 158.802, Georgian – 29.020, Gheorghiţă – 21.750, Georgel – 12.490, Gigi – 8.798, Gigel – 5.958, Georgică – 5.259, Gică – 4.909 şi Ghiţă – 4.203. La totalul acesta, se adaugă aproximativ 424.268 de persoane care poartă numele Gheorghe în formă nederivată.
Cele mai des întâlnite prenume feminine derivate sunt: Georgiana – 154.632, Georgeta – 118.103, Gheorghiţa – 25.485, Gina – 21.288, Gherghina – 15.496, Geta – 14.604, Giorgiana – 10.335, Gica – 5.998, Ghiorghiţa – 1.640, Georgica – 1.511 şi Gicuţa – 864 de persoane.
În România, mai multe orașe îi poartă numele, precum Sfântu Gheorghe în Covasna, Sângeorziul, Giurgiul, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Este ocrotitorul orașelor Botoșani, Tecuci și Timișoara. Al treilea braţ al Dunării se cheamă Braţul Sfântul Gheorghe. De asemenea, şi Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale îl are ca ocrotitor spiritual.
Tropar:
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
(Sursa – Basilica.ro, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului)