22 de incidente în județul Satu Mare în cadrul procesului electoral. Două tentative de fraudă soldate cu dosar penal

by Stefania Crisan

În județul Satu Mare, până la ora 20:00, au fost semnalate 22 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, 6 s-au confirmat, 10 nu s-au confirmat, iar alte 6 sunt în curs de verificar, se arată într-o informare de presă a Centrului de Comunicare Județean Satu Mare , Ministerului Afacerilor Interne

Potrivit sursei citate, angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări, luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.400 de lei.

De la ultima informare, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au  fost sesizate 2 posibile tentative de fraudă, după cum urmează:

1.            În localitatea Craidorolț, o persoană și-a exercitat dreptul la vot și a încercat ulterior să voteze și la o secție din localitatea Trip.

2.            Un caz similar s-a petrecut în localitatea Acâș, unde o persoană care votase anterior în localitatea Tășnad, a încercat să voteze și la secția din localitatea Acâș.

În ambele cazuri au fost înregistrate dosare penale privind infracțiunea de tenativă la fraudă de vot.

În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, au fost verificate aproximativ 270 de persoane și 231 de vehicule, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.500 de lei.

Până în acest moment, în județul Satu Mare s-a asigurat, de către structurile MAI, securitatea transportului privind solicitările de vot prin urnă mobilă, pentru aproximativ 2.740 de alegători, dintre care 341 persoane private de libertate și 390 de persoane din unități spitalicești.

”În continuare efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice pentru ca procesul de vot să decurgă și să se încheie fără probleme.Pentru un plus de siguranță au fost constituite și rezerve de intervenție capabile să acționeze în cel mai scurt timp acolo unde situația o va impune„ menționează sursa citată.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

You may also like

Leave a Comment