Comemorarea victimelor inundațiilor din 1970 de la Satu Mare a strâns în jurul momumentului din Piața 14 mai a urbei de pe Someș, autorități locale, județene, lideri politici, membri de partid, reprezentanți din cultura sătmăreană dar și oameni simpli. Primăria Municipiului Satu Mare onorează în fiecare an la data de 14 mai, victimele inundațiilor, pe cei 56 de sătmăreni care și-au pierdut viața din cauza apelor în urmă cu mai bine de un jumătate de secol. Și de această dată primarul Kereskenyi Gabor a anunțat evenimentul invitându-i pe sătmăreni să participe la ceremonie.
Printre oficialitățile locale și județene prezente s-au numărat: Prefectul Județului, Ioan Tibil, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședinții Consiliului Județean, Lenuța Cornea și Oliviu- Aurel Buzgău, viceprimarii, Adelin Ghiarfaș și Cristina Ilieș, liderii principalelor partide politice sătmărene,respectiv, Mircea Govor – Președintele Partidului Social Democrat Satu Mare, Adrian Cozma –Președintele PNL Satu Mare, Radu Panait- președintele USR Satu Mare , lideri și politicieni UDMR Satu Mare, managerul Muzeului Județean Satu Mare, Liviu Marta și mulți alții.
Pentru început a fost intonat Imnul României, după care cultele religioase au oficiat o slujbă de pomenire. Din soborul de preoți a făcut parte părintele protopop al Sătmarului, Ioan Socolan, preotul Gabriel Groza -directorul Liceului Teologic Ortodox Nicolae Steinhardt din Satu Mare, pr. Vasile Feher de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Satu Mare, pr. Ovidiu Bârle de la Parohia Greco-Catolică Sf. Francisc de pe strada Rodnei, pr. Pallai Bela de la Parohia Greco Catolică maghiară ”Sfântul Nicolae” și preoți ai Bisericii Catolice și Bisericii Reformate din municipiul Satu Mare. Cu acest prilej, primarul Kereskenyi Gabor a adresat un cuvânt al cărui mesaj a fost orientat spre solidaritate și consecvență în croirea unui viitor frumos și trainic pentru comunitatea sătmăreană, fără ură și fără critici nejustificate.
,,În fiecare an, în 14 mai omagiem memoria victimelor inundațiilor din 1970. Apele au curmat 56 de vieți omenești, au distrus peste 4.000 de case, au afectat peste 28.000 de imobile și au fost inundate 120.000 hectare de teren. În acest cartier care poartă numele zilei marii tragedii, apele au atins cota de 2 metri. Circulația rutieră și feroviară a fost întreruptă, orașul a fost izolat complet de restul țării. Ziua de 14 Mai a însemnat și încă înseamnă, și acum la 54 de ani, un moment de solidaritate, de unire pentru sătmăreni. Am văzut atunci un oraș mai solidar ca niciodată, având în gând un singur lucru: salvarea și reconstrucția orașului. Atunci a apărut printre locuitorii orașului ceea ce numim ”spiritul sătmărean”. 14 Mai este mereu o zi de reflecție, de învățare din lecțiile trecutului pentru ca aceste tragedii să nu se repete niciodată, sub nicio formă. La fel ca și în 1970, acum, după 54 de ani, avem nevoie de viziune, curaj şi mai ales de determinare pentru a ne îndeplini obiectivele. Astăzi ne aflăm din nou în fața unor alegeri fundamentale pentru viitorul nostru: continuăm, cu mai multă consecvență, pe drumul pe care, cu eforturi și de multe ori cu sacrificii, ne-am înscris de 8 ani sau facem pași înapoi și riscăm să ne întoarcem în trecut? Sunt politicieni care își doresc să țină Satu Mare captiv în trecut, pentru folosul lor personal, și sunt dispuși să facă orice compromis pentru a-și atinge obiectivele. Nu poţi să construieşti nimic prin ură şi critică nejustificată. Nu poţi să construieşti destinul unei oraș prin dezbinare. Din această perspectivă, lecțiile istoriei sunt astăzi mai evidente ca oricând. 2024 poate fi cel mai potrivit prilej pentru a contura o viziune pe termen lung, care să pornească de la interesele orașului nostru. Politicienii le datorează sătmărenilor solidaritate cu așteptările lor, pentru ca Satu Mare să devină orașul pe care și-l doresc locuitorii municipiului nostru’’, a spus primarul Kereskenyi Gabor.
Ceremonialul s-a încheiat cu depuneri de coronae din partea oficialităților și a partidelor politice amintite, dar și a unui veteran, salvator a sute de vieți la Inundațiile din 1970, Kaiser Erno, în vârstă de 80 de ani.
Kaiser Erno și Ana Pomian vorbesc despre dezastrul din 14 mai 1970
Ana Pomian – Am rămas ca ”degetu”, fără nimic. Apa a luat totul.
O privire în jurul monumentului ne-a făcut să remarcăm prezența unor seniori sătmăreni. Aici, la ceas de rugăciune și pioasă aducere aminte am întâlnit-o pe Ana Pomian, o doamnă în vârstă de 87 de ani și alte două doamne pensionare care au stat de la începutul ceremoniei și până la final. Apoi s-au retras discret, au intrat la alimentara să-și cumpere ceva de-ale gurii, după care s-au îndreptat spre casele lor. Înainte de a pleca, am rugat-o pe doamna Ana să ne povestească experiența personală de la Inundațiile din 70 din municipiul Satu Mare. Cu greu și-a stăpânit lacrimile, amintirea acelor vremi reactivând în sufletul ei durerea, disperarea și toate celelalte greutăți pe care le-a întâmpinat în timpul inundațiilor și după potolirea apelor. Și le amintește ca și cum ar fi fost azi. Își cere scuze de fiecare dată când o podidesc lacrimile. Își duce ușor mâna la față, petrecându-și degetele în jurul ochilor pentru a-și șterge lacrimile. Povestea ei, la fel ca a multor trăitori din zilele de tristă amintire din luna mai a anului 1970, n-au cum să se șteargă din memorie. N-au cum. Ele rămân parcă la fel de vii, de actuale, ca și în urmă cu 54 de ani.
”Noi am stat acolo unde a fost mai mare apa. Ioi, că atâta am plâns. Eram în apă peste cot. Până aici îmi era apa (ne arată cu mâna nivelul apei n.r.), și o fost trenuțul lângă noi. Mai bine mergeam în trenuț, pe dâmbul Bixadului. Ne-am împiedicat în apă, în coroanele de la cimitir. Că am stat aproape de Gară, dincolo de gară. Acolo o fost cea mai mare apă, lângă dâmb. Soțul s-a împiedicat, avea fetița în spate. Abia am ieșit că ne-am împiedicat în coroane. Totul a fost distrus de epe, casa, absolut tot. Am rămas ca degetu (plânge). Eu am fost și-n război. Am carnet de război. Atâta am plâns, mi-a fost rușine să plâng să nu mă vadă lumea că doară știu cum o fost cu apa. Am rămas fără nimica. Soțul a lucrat la Poliție. Așa o plecat la Poliție că n-o avut altceva. Tot o fost ud cum am ieșit din apă, o fost nămol și de-astea. Când o ajuns la postul de Poliție i-au dat haine. Tare supărați am fost. Noi pe când am ajuns să ne deie ceva n-au mai avut ce să ne deie. Opt luni de zile am stat în cort. Apoi ne-au dat o locuință în cartierul unde-o acum Spitalul Nou, iar de-acolo am revenit aici în 14 mai” povestește doamna Ana Pomian
Kaiser Erno – ”Cu o barcă mică din Grădina Romei am început să salvez oamenii”
Domnul Kaizer Erno, în vârstă de 80 de ani locuiește de ani buni la Budapesta, dar nu uită să revină pe meleagurile sătmărene în fiecare an, de ziua comemorării victimelor potopului de acum 54 de ani. Bătrânul aduce mereu câte o coroană de flori pe care o așază pe monument. Este îmbrăcat în ținută militară și ne arată câteva din distincțiile pe care le-a primit de-a lungul vremii pentru sacrificiul său. ”În data de 14 mai, la ora 6.00 s-a rupt digul. Eu până la ora 4 după amiază, de la 7 dimineața, din zona inundabilă am salvat 5 familii și statul nu a ajutat cu nimic, nici măcar cu o barcă. Barca am luat-o eu din Grădina Romei, pe cuvântul meu de onoare. O barcă mică, cu ea am început să salvez oamenii” mărturisește bătrânul
Domnul Kaiser este de părere că dezastrul ar fi putut fi evitat dacă ar fi fost din timp consolidat digul, despre care spune că era vechi de 100 de ani. Însă odată spart, apa a cuprins calea ferată, strada Botizului, apoi, strada Barițiu. A încercat domnul Kaizer să stea de vorbă cu mai marii de la Partid și de la Județ, dar se pare că nu a fost băgat în seamă. După părerea sa, dacă autoritățile de atunci ar fi intervenit și ar fi explodat 50 – 100 de metri din ambele diguri, apa ar fi trecut la 30-40 de centimetri înălțime și n-ar mai fi fost o problemă care să pună în pericol viețile oamenilor. ”Degeaba am spus că nimeni nu m-a crezut că asta este soluția. Eu am terminat Hidroelectrica, eram de profesie hidroelectrician și am înțeles cum se putea interveni” ne spune veteranul salvator, Kaiser Erno.
