11  preoți și pastori de diferite confesiuni s-au rugat pentru Satu Mare și locuitorii săi

by Mihaela Ghiță

Primăria Municipiului Satu Mare pune început bun anului 2025 cu o rugăciune pentru orașul de pe Someș și pentru locuitorii săi. Evenimentul ”Rugăciune pentru Satu Mare” a avut loc joi, 23 ianuarie 2025 la Casa Meșteșugarilor. Ajunsă la cea de-a cincea ediție, manifestarea  a reunit și de această dată numeroase oficialități, demnitari, reprezentanți a mai multor instituții publice locale, grupări politice, profesioniști din domeniul social, cultural, educațional și mulți alții. În debutul manifestării a fost susținut un moment artistic de către Cvartetul de corni al Filarmonicii de Stat ”Dinu Lipatti” avându-I în componență pe: Pitic Ioan Claudiu, Bâtcă Roberto Bogdan, Tozlovan Vasile și Spătaru Diana.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a adresat cuvântul de deschidere prin care a evidențiat nevoia de unitate și normalitate într-o societate bulversată de o serie de provocări de tot felul și în același timp a accentuat importanța de a ne păstra identitatea creștină pentru a putea face față acestor încercări.

 „<Rugăciune pentru Satu Mare> a devenit, în timp, un simbol al unității noastre, o dovadă că diversitatea acestui oraș este expresia dorinței comune de a construi un viitor mai bun, bazat pe valori comune și respect reciproc. Azi, aici, am venit să ne rugăm împreună pentru Satu Mare, pentru ca orașul nostru să rămână același oraș primitor pe care noi îl considerăm ACASĂ. Trebuie să arătăm că societatea în care trăim s-a zidit pe valorile creștine, iar dacă vrem să avem un viitor, trebuie să le păstrăm. Trăim într-o societate care se consideră creştină, dar din păcate nu se manifestă ca atare. Ura și frica ce se răspândesc în lume amenință să distrugă nu doar libertatea fiecăruia, ci a tuturor. Dialogul, toleranța și respectul față de persoana și credința celuilalt au fost înlocuite în România cu ura, disprețul și învrăjbirea. Asemenea non valori nu pot clădi o societate sănătoasă. În aceste timpuri, în care suntem asaltați de peste tot cu mesaje de teamă, de amenințare, de pierdere a drepturilor și libertăților, rolul bisericii e mai important decât oricând. Chiar dacă trăim într-o societate bulversată de tot felul de crize, trebuie să ne păstrăm identitatea noastră creştină pentru a le depăşi. Trebuie să readucem normalitatea, așa cum în Statele Unite, creștinii au readus normalitatea.

Nu vă temeți! Oricât ar fi de negre vremurile, Lumina venită în lume prin Isus va împrăștia întunericul lumii. Adevărata putere a unei comunități stă în unitate, iar o societate sănătoasă are la bază oameni devotați! Cu toții ne mândrim cu orașul nostru și spunem întregii lumi că am fost, suntem și vom fi un oraș iubit pentru multiculturalitatea sa. Am învățat arta de a trăi împreună, punând accentul pe ceea ce ne unește, nu pe ceea ce ne dezbină. Mai mult ca oricând, astăzi, sătmărenii au motive pentru a fi încrezători. Prin oamenii săi, prin fapte, orașul nostru se află pe un drum bun. Vom continua să lucrăm împreună pentru ceea ce contează cu adevărat și pentru vremurile ce ne așteaptă. Este important să facem lucruri bune pentru sătmăreni! Aceasta e responsabilitatea noastră, a tuturor, oameni ai Bisericii, creștini, politicieni, de a lăsa o moștenire de care să fim mândri.

Sunt onorat că avem în cultele din Satu Mare un adevărat partener. Bisericile din orașul nostru fac foarte mult bine. Alături de cultele religioase reușim să construim creșe, grădinițe și școli, să redăm strălucirea clădirilor de patrimoniu și să îi ajutăm pe cei sărmani” a spus edilul Sătmarului. 

Primarul Kereskenyi Gabor a mulțumit tuturor celor care au rostit o rugăciune pentru Satu Mare și pentru sătmăreni. ”Vă mulțumesc tuturor celor care ați răspuns invitației noastre. Satu Mare este un oraș binecuvântat, iar împreună vom continua să îi punem în valoare potențialul, pentru noi și pentru generațiile care urmează! Să promovăm binele, pacea, speranța, iubirea, iertarea, împăcarea. Binele omului, al familiei, al comunității, al lumii. Să ne rugăm să fie pace pe pământ, să înceteze toate războaiele, în special cel din vecini!”. 

Apoi, fiecare reprezentant al cultelor religioase a luat cuvântul. Timp de aproape o oră și jumătate, Casa Meșteșugarilor a devenit locul din care s-au înălțat spre Cer rugăciuni pentru o  viață în acord cu voința lui Dumnezeu, de a împlini binele comun, ghidați de înțelepciune, iubire pentru aproapele și pace.

S-au rugat pentru Satu Mare: preotul Ilyés Csaba – vicar general  al Episcopiei Romano-Catolice, preotul Cristian Silaghi – reprezentant al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, preotul Eduard-Felician Fischer – protopop greco – catolic de Satu Mare, preotul Rácz Ervin Lajos – director general al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, preotul Pallai Béla – paroh Parohia greco-catolică Sfântul Nicolae, pastorul Danciu Ioan – Biserica Penticostală, pastorul Szabó Szilárd  – Biserica Baptistă Maghiară, pastorul Bogdan Mîndru – Biserica Creștină după Evanghelie Filadelfia Satu Mare, preotul Pálffy Anna Mária- Biserica Unitariană, preotul Illyes Sandor –Biserica Evanghelică și pastorul Mihai Micula – Biserica Baptistă Română.

Reprezentanții cultelor religioase au cerut binecuvântare divină pentru prosperitatea orașului Satu Mare, a locuitorilor săi, pentru sănătatea și liniștea întregii comunități,

 ,,Rugăciune pentru Satu Mare” este evenimentul ce promovează solidaritatea, unitatea și dialogul între confesiunile religioase, având un rol important în viața spirituală și socială a comunității sătmărene. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Consiliul Local.

You may also like

Leave a Comment