Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, acuză conducerea Consiliului Județean că a pierdut o finanțare nerambursabilă de aproape 6 milioane de euro destinată reabilitării exterioare a Palatului Administrativ, una…
Satu Mare
-
-
Locale
Iluminat public inteligent pe 111 străzi din zona sud a Sătmarului
by LibertaMediaby LibertaMediaPrimarul Municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a semnat contractul de execuție pentru modernizarea iluminatului public în zona de sud a municipiului Satu Mare, se arată într-o informare a Primăriei Satu…
-
Locale
Jandarmii sătmăreni, alături de cei aflați în nevoie, de Ziua Jandarmeriei Române
by LibertaMediaby LibertaMediaJandarmii sătmăreni au ales să marcheze momentul aniversar al implinirii celor 176 de ani de la înființarea Jamdarmeriei Române printr-un gest de solidaritate și implicare în sprijinul comunității. Astfel, vineri…
-
Locale
Creșa „Grădina fermecată” a fost inaugurată, iar din toamnă își va deschide porțile pentru 110 copii
by LibertaMediaby LibertaMediaO nouă creșă modernă pentru copiii Satu Mare a fost inaugurată joi, 2 aprilie 2026, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a autorităților locale și județene.Investiția, în valoare de peste…
-
Locale
Casa de Pensii Satu Mare: Cuantumul ajutorului de deces a fost majorat
by LibertaMediaby LibertaMediaCasa Județeană de Pensii Satu Mare anunță printr-un comunica modificări ce vizează cuantumul ajutorului de deces, conform prevederilor din articolul 20 din Legea 44/2026. Astfel, pentru decesele care au loc…
-
LocaleNaționale
Pataki Csaba: „Dezvoltarea comunităților locale este strâns legată de procesele europene”
by LibertaMediaby LibertaMediaPreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, se află în aceste zile la Strasbourg, unde participă la cea de-a 50-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei,…
-
Locale
Incendiu izbucnit în plină noapte la o afumătorie din municipiul Satu Mare
by LibertaMediaby LibertaMediaUn incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (afumătorie) de pe strada George Coșbuc din municipiul Satu Mare, în cursul nopții de 2 aprilie 2026 a pus în alertă pompierii militari…
-
LocaleSănătate
Niciun caz de gripă sau Covid-19 în ultima săpămână în județul Satu Mare
by LibertaMediaby LibertaMediaAproximativ 1500 de sătmăreni au ajuns la medic în perioada 23-29 martie 2026 ca urmare a simptomelor infecțiilor respiratorii. Datele din sinteza Direcției de Sănătate Publică Satu Mare privind evoluția…
-
Locale
Bărbați arestați preventiv pentru mai multe infracțiuni de viol și corupere sexuală a minorilor. Victimele, minore cu vârsta între 11 și 15 ani
by LibertaMediaby LibertaMediaDoi bărbați în vârstă de 41 de ani, respectiv 70 de ani au fost arestați preventiv sub aspectul săvârsirii mai multor infractiuni de viol asupra unui minor si corupere sexuală…
-
Locale
Program special al autobuzelor Transurban în perioada sărbătorilor pascale
by LibertaMediaby LibertaMediaSocietatea Transurban aduce în atenția călătorilor programul autobuzelor în municipiul Satu Mare, în perioada sărbătorilor pascale, respectiv în perioada 3 -13 aprilie 2026, respectiv a chioșcurilor de bilete Transurban S.A.…