În după amiaza zilei de joi, 13 august 2025, între localitățile Halmeu și Turulung, județul Satu Mare a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite dintre care una încarcerată. Situația a impus prezența echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor din cadrul Punctului de Lucru Turț și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajului , au fost identificate două victime, ambele conștiente. Una dintre victime se afla încarcerată în autoturism, însă pompierii au constatat că există acces către aceasta, fiind începute operațiunile specifice pentru extragerea în siguranță.
Cele două victime sunt un bărbat în vârstă de 53 de ani, conducătorul unuia dintre autoturisme, și o femeie în vârstă de 49 de ani, pasageră pe locul din dreapta. Ambele victime au fost evaluate de echipajele medicale și, ulterior, au fost transportate la UPU Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale. precizează ISU „Someș” Satu Mare.