Ziua Poliției Române, sărbătorită la Satu Mare prin evenimente dedicate cetățenilor

by Mihaela Ghiță

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare organizează o serie de evenimente speciale cu ocazia Zilei Poliției Române, marcată pe 25 martie, invitând cetățenii să participe la activități interactive menite să aducă mai aproape munca polițiștilor de comunitate.

Evenimentul aniversar, care marchează 203 ani de la înființarea Poliției Române, se va desfășura în Piața 25 Octombrie, începând cu ora 10:00, și va fi dedicat în special copiilor, dar și tuturor celor interesați să descopere activitățile și echipamentele polițiștilor sătmăreni.

Participanții vor putea asista la prezentarea dotărilor poliției, inclusiv autoturismele și motocicletele de serviciu, pistolul radar, laboratorul criminalistic, precum și expoziții cu armament și tehnică specifică.

De asemenea, vor fi organizate jocuri și concursuri de prevenire a criminalității, standuri de informare despre profesia de polițist, iar copiii vor avea ocazia să interacționeze printre altele cu echipe canine formate din câinii de serviciu și instructorii acestora, dar și cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

You may also like

Leave a Comment