Zilele Medicale Sătmărene, simpozionul care a evidențiat excelența în  sistemul medical local

by Mihaela Ghiță

Zilele Medicale Sătmărene au continuat vineri, 11 octombrie 2024 la Restaurantul Poesis din Satu Mare fiind cea de-a doua zi rezervată simpozionului.  Aproximativ 20 de lucrări și-au făcut loc în programul zilei fiind abordate teme de interes din domeniul cardiologie, sănătate publică și etică medicală, punând accent pe subiecte de actualitate precum inteligența artificială în oncologie și provocările sistemului medical românesc. Participanții au luat parte la dezbateri pe marginea problematicii recunoașterii specialităților medicale la nivel European, distribuția medicilor, asigurarea cu specialiști a unităților sanitare, finanțarea sistemului și a personalului medical în raport cu media europeană etc.

De asemenea, medicii sătmăreni au avut oportunitea de a cunoaște din experiența medicilor germani printr-o prezentare făcută prin ZOOM de către dr. Laurențiu Ștefan Grecu de la Centrul de competență în chirurgia bariatrică și metabolică Ostalb Klinikum, Aalen, Germania. Tema abordată de medicul român a vizat Terapia obezității după modelul german cât și prezentarea a două cazuri clinice.

Din datele prezentate, audiența a putut să cunoască o serie de informații de natură medicală pe această tipologie intervențională, modul în care abordează sistemul medical german cazuri de acest tip, mijloacele de tratament, inclusiv aspecte ce fizează accesul la  terapii moderne, recuperare sau finanțarea acestora.

Dr. Călin Bumbuluț, președintele Colegiului Medicilor Satu Mare și vicepreședinte al CMR a subliniat nivelul ridicat al simpozionului, calitatea lucrărilor prezentate catalogate de ”nivel mondial”. De asemenea, președintele CM Satu Mare a remarcat prezența tinerilor specialiști și  performanța intervențiilor pe care le realizează echipele medicale ale Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și nu numai.

”Acum cele mai multe secții au un nivel de diagnosticare și tratament comparabil cu orice clinică din România, desigur, cu excepții, cu rezerve, cu ce se mai poate întâmpla, dar în linii mari din ce lucrări au fost, prezentări de caz, din felul în care au prezentat colegii, au prezentat experiența lor, la nivel de Satu Mare stabilind o comparație cu ceea ce se întâmplă la nivel național, international. Nu am suficiente cuvinte să-mi exprim aprecierea față de ce lucrează ei. Jos pălăria pentru nivelul de performanță la care au reușit să ajungă!” a spus dr. Bumbuluț.

Reamintim că ediția din acest an a Zilelor Medicale Sătmărene a fost organizată de Colegiul Medicilor Satu Mare în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și Asociația Medicilor de Familie Satu Mare.

You may also like

Leave a Comment