Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florin Manole, va efectua joi, 19 februarie 2026, o vizită de lucru în județul Satu Mare. Programul vizitei debutează cu o întâlnire oficială la Instituția Prefectului Satu Mare, unde vor fi abordate teme privind politicile publice din domeniul muncii și al asistenței sociale, precum și stadiul proiectelor derulate la nivel județean.
Ulterior, ministrul va efectua vizite în teren la mai multe unități de asistență socială din județul Satu Mare. Astfel, în comuna Moftin, sat Domănești, va fi vizitat Centrul de zi „Exploratorii”, în orașul Tășnad, localitatea Cig, va avea loc o vizită la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, iar în localitatea Sărăuad ministrul va vizita Centrul de zi pentru copiii aflați în risc.
Vizita are ca obiectiv evaluarea modului de funcționare a serviciilor sociale, precum și dialogul direct cu autoritățile locale și specialiștii implicați în furnizarea acestora.