Transporturi ilegale de material lemnos identificate de poliștii sătmăreni

by Stefania Crisan

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică-Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Satu Mare au desfășurat la data de 19 februarie activități pentru combaterea și prevenirea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

În urma activităților derulate, polițiștii au constatat faptul că la o societate comercială din județul Cluj ar fi fost depozitat, într-un punct de lucru situat în județul Satu Mare, 3.060 metri cubi de material lemnos certificabil și necerificabil (valoric), fără a putea fi prezentate documente justificative în acest sens.

Totodată, în cadrul acțiunii, au fost identificate 6 transporturi ilegale de material lemnos, respectiv 11 metri cubi de lemn de foc (valoric).

În ambele cazuri, polițiștii au luat măsura aplicării unor sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.171/2010.

You may also like

Leave a Comment