Expoziția internațională „Micul Prinț”, ajunsă la ediția XXXI își deschide porțile joi, 14 mai 2025, de la ora 18.00 la Muzeul de Artă din Piața Libertății nr.21 din municipiul Satu Mare. Spațiul muzeal găzduiește cu generozitate sutele de lucrări ale unor artiști consacrați cât și a tinerilor creatori, copii și studenți în formare artistică. Este binecunoscut faptul că acest eveniment de top din urbea sătmăreană, poate cel mai longeviv de până acum poartă semnătura inimoasei și neobositei pictorițe, Cristina Gloria Oprișa, cea care prin multă trudă reușește ca an de an, de peste trei decenii, Satu Mare să devină un pol al excelenței în artă, a unei expoziții cu impact și grad de interes crescut din partea artiștilor de a fi parte din acest frumos corolar al prieteniei.




Iată că și de această dată evenimentul aduce în prim-plan multiple forme de expresie artistică: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă (tapiserie, ceramică, obiecte, instalații, colaj) și fotografie. Vernisajul este fără doar și poate parte a unei tradiții culturale ce transformă anual muzeul într-un loc de întâlnire al publicului cu frumosul și imaginația, având ca simbol inspirațional nemuritorul „Micul Prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry. Tematica ediției 2026 este dedicată descoperirii unui drum care duce spre oameni. Cum au interpretat semnatarii lucrărilor acest subiect atât de generos ca reprezentare rămâne de văzut în cadrul vernisajului la care sunteți invitați cu mic, cu mare.
”Iată însă că veni și clipa când, după ce umblă o vreme îndelungată prin nisip, pe stânci și prin zăpezi, Micul Prinț, într-un sfârșit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni” – Antoine de Saint –Exupery.
Până la momentul vernisajului au rămas doar câteva zile. Lucrările de panotare sunt în toi. Cristina Gloria Oprișa alături de ajutoarele ei de nădejde lucrează intens la organizarea expoziție dându-i o notă aparte. Surprizele sunt fără număr!
”Vă așteptăm cu aceeași bucurie, prezența dumneavoastă, ne onorează” este invitația organizatoarei evenimentului, artistul plastic Cristina Gloria Oprișa pentru toți sătmărenii.