Târgul de Crăciun din Satu Mare își deschide porțile în 28 noiembrie 2025! Numeroase surprize și activități pentru cei mici și mai măricei

by Mihaela Ghiță

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a prezentat joi, 13 noiembrie 2025, în cadrul unei conferințe de presă detalii referitoare la Târgul de Crăciun  ce-și va deschide porțile din data de 28 noiembrie 2025. Ediția din acest an rezervă momente inedite  pe care sătmărenii sunt invitați să le descopere și să se bucure deplin de frumusețea acestui timp de sărbătoare.

Astfel, vineri, 28 noiembrie 2025, de la ora 17.00, în municipiul Satu Mare se aprind luminile în Piața Libertății, punct central al sărbătorilor la care locuitorii urbei sunt așteptați cu drag.

Seara festivă  va fi deschisă de Corul MT Creative Art Studio, coordonat de Beata Pap și Răzvan Pap, cu un concert de colinde și cântece de iarnă. Sătmărenii prezenți la deschiderea Târgului vor avea parte de o surpriză cât se poate de plăcută. În mijlocul mulțimii își va face apariția pentru un spectacol vizual de dans, teatru și interacțiune Clopoțica și Soldățelul. Pe picioroange, Spărgătorul de Nuci, întruchiparea magiei clasice a sărbătorilor de iarnă și Clopoțelul, purtător al glasurilor de colind, dansează un vals, spectacolul fiind realizat de Famous Art din Cluj-Napoca.


Așa cum a subliniat primarul Kereskeny, anul acesta, iluminatul festiv cuprinde elemente decorative noi, extinzându-se și în zone care nu au fost până acum împodobite. Va fi iluminată festiv Piața Libertății, punct central al Târgului de Crăciun, de aici iluminatul festiv continuând pe străzile Ștefan cel Mare, I.C. Brătianu și 1 Decembrie 1918. Luminile de sărbătoare vor străluci pe podurile Decebal și Golescu și în cartierele Micro 16, Micro 17, Solidarității, în Parcul Liniștii, Parcul UFO și Cubic.


Așa cum ne-am obișnuit din edițiile anterioare, nu vor lipsi de la Târgul de Crăciun meșteșugarii și producătorii locali. Și de această dată sătmărenii vor fi întâmpinați în Piața Libertății cu oferta a 30 de meșteri populari și producători locali care au pregătit creații autentice, decorațiuni, suveniruri  venind astfel în întâmpinarea celor aflați în căutarea de cadouri personalizate și unice pe care să le așeze sub bradul de Crăciun. Căsuțele meșteșugarilor și ale producătorilor locali vor fi o excelentă sursă de inspirație în alegerea darurilor, fie că este vorba de produse realizate manual, fie de delicii și bunătăți culinare. Totodată, în zona food-truck-urilor, vizitatorii se vor putea răsfăța cu delicatese de sezon.

O noutate pentru ediția din acest an este prezența scenei în cadrul Târgului de Crăciun. La fiecare sfârșit de săptămână pe scenă vor evolua soliști vocali și instrumentali, artiști, ansambluri, trupe și coruri de la noi, copii și tineri talentați, pasionați și dornici de o carieră pe scena muzicii. 

Moș Crăciun, spre bucuria celor mici, va fi prezent în mijlocul copiilor și anul acesta. Căsuța Moșului are ușile largi deschise pentru întâlnirea dintre cei mici și Moș Crăciun până în 23 decembrie de luni până vineri de 18.00 la 21.00, iar sâmbătă și duminică de la 16.00 la 21.00. Pe lângă întâlnirea cu Moșul vor avea parte de plimbări de poveste cu Trenulețul Moșului, încă un punct de atracție pentru copii. Călătoria cu Trenulețul Moșului va fi 5 lei.

Și anul acesta, în „Atelierul Moșului”, 2000 de copii de toate vârstele sunt așteptați să descopere tainele confecționării decorațiunilor specifice sărbătorilor de iarnă, ale picturii pe lemn, pe sticlă, fascinanta poveste a croitoriei, drumul ceramicii, producerea ceaiului, a săpunurilor parfumate și multe altele. În cadrul celor 84 de ateliere, copiii, de la preșcolari, elevi de ciclu primar, la elevi de gimnaziu și liceeni îi vor avea alături pe cei 30 de meșteșugari populari și producători locali, în calitatea lor de spiriduși ai lui Moș Crăciun.

Coroana de Advent este simbolul începerii unui timp de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Și de această dată, în fiecare duminică, începând din data de 30 noiembrie, vom aprinde lumânarea de Advent alături de reprezentanții cultelor religioase.

”Vă așteptăm așadar cu drag la Târgul de Crăciun din Satu Mare sub cupola luminoasă din Piața Libertății, între 28 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, pentru a celebra împreună bucuria Crăciunului.Trecerea dintre ani o vom petrece tot împreună, în Piața 25 Octombrie” este invitați organizatorilor pentru toți sătmărenii.

Nu în ultimul rând  edilul Sătmarului a anunțat câteva detalii despre Revelionul în aer liber care anunță o mare petrecere cu DJ,  și un show de lasere. Primarul Kereskenyi a ținut să precizeze care sunt rațiunile pentru care de această dată nu vor fi organizate focuri de artificii. ”Ne aliniem celor mai mari orașe din România, renunțând la focurile de artificii și pregătind un super spectacol de lasere.Motivele pentru care renunțăm la focurile de artificii sunt multiple. De ani la rând, în noaptea de Revelion cerul e acoperit parțial de ceață, condiții în care peste 50% din produsele achiziționate pentru focurile de artificii nu sunt vizibile, fapt ce ne determină să găsim alternative care sunt mai prietenoase cu mediul înconjurător. Ne-am gândit și la protejarea mediului și a animalelor. Noi renunțăm la focurile de artificii în noaptea dintre ani, dar asta nu înseamnă că restaurantele, localurile în care se organizează petreceri de Revelion nu vor avea artificii, cu siguranță de o mai mică amploare decât aveam noi în anii trecuți. Renunțăm la focurile de artificii și pentru a reduce costurile” a subliniat edilul.

Pentru informații actuale dedicate activităților Târgului de Crăciun puteți urmări pagina oficială de Facebook a evenimentului.
Târgul de Crăciun din Satu Mare este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.

You may also like

Leave a Comment