Sute de participanți la Întâlnirea Eparhială a Copiilor și Tinerilor greco-catolici de la Botiz

by Stefania Crisan

Peste 800 de tineri și preoți, persoane consacrate și laici însoțitori de grupuri s-au unit în rugăciune sâmbătă, 25 mai 2024 la Întâlnirea Eparhială a Copiilor și Tinerilor din Episcopia Greco-Catolică Maramureș Reuniunea a avut loc la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din localitatea Botiz. Întregul program de activități s-a derulat pornind de la tema: Cei care speră în Domnul vor alerga și nu vor obosi(Is.40,31).

„A învăța să iubim cum a iubit Isus este un drum sigur spre sfințenie, spre împlinire umană și un drum către Cer” a transmis Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul rostit la Sfânta Liturghie din cadrul IETC, informează Biroul de presă al eparhiei. Evenimentul de la Botiz s-a aliniat Întâlnirii Mondiale a Copiilor ce a avut loc în perioada 25-26 mai la Roma, cu același motto ales de către Papa Francisc și  care a fost preluat de către toate Bisericile locale.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de episcopul Vasile alături de părintele vicar general, Florin Fodoruț, părintele protopop de Satu Mare, Eduard Fischer, părintele paroh Nicolae Huzău și toți ceilalți preoți invitați.

Episcopul Vasile a explicat tinerilor importanța rugăciunii ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Totodată le-a transmis tinerilor că „sfințenia este drum și cale spre Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu, omul rămâne împlinit și trăiește în ceruri. Trăirea în iubire este cerul nostru pe pământ”, a subliniat episcopul.  

După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au luat masa împreună oferită de către parohia gazdă împreună cu Primăria Botiz. Bunătățile au fost pregătite de către Școala „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, școala Episcopiei de Maramureș.

Partea a doua a zilei a fost dedicată atelierelor organizate pe categorii de vârstă, pe teme de interes pentru copii și tineri..

La secțiunea „Întreabă un preot”, părintele Laurențiu Costin a discutat cu tinerii pe temele cele mai interesante pentru ei, Apoi, părintele Daniel Piț a ținut cateheza pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani cărora le-a vorbit despre demnitatea persoanei umane, libertate și responsabilitate la vârsta adolescenței, iar  la atelierul Adicții și dependențe (droguri, telefoane etc), Marius Mureșan le-a explicat tinerilor care este punctul maxim de distracție peste care ajung să se pună în pericol și unde este cazul să se oprească pentru a nu trăi experiențe care să le afecteze viața. Specialistul i-a îndemnat ca atunci când ei consideră că se apropie de vreun pericol, cel mai sigur este să caute sprijin în părinți și în persoanele adulte care le sunt aproape.

În cadrul întâlnirii tinerii au mai avut ocazia să participe la un atelier de dansuri, dar și la atelier de prim ajutor, ținut de către Serviciul de Ambulanță. Tinerii au  aflat care sunt și cum se execută manevrele de resuscitare și manevrele de prim ajutor. Pentru copiii cu vârstă mai mică de 13 ani au fost organizate de către cercetași programe speciale de formare prin jocuri și aventură, pe tema întâlnirii, dar și de către dr. Inocențiu și Iulia Huzău, ateliere, jocuri și concursuri pe tema igienei dentare.

Întâlnirea s-a încheiat cu un frumos program artistic oferit de către Ansamblul ,,Cununița Năzdrăvană,, din Satu Mare și grupul de tineri voluntari din parohia Botiz.

De altfel a fost apreciată implicarea grupului de tineri din Botiz considerați ”inima” organizării acestui eveniment sub coordonarea părintelui paroh Nicolae Huzău.

A fost subliniat aportul Asociației ASTRU Maramureș și a grupului de voluntari cercetași maramureșeni, care se implică la fiecare întâlnire eparhială a tinerilor.

Părintele Angel Zareczki, responsabil cu Pastorația Tinerilor și cercetășia la nivel eparhial, care a fost și prezentatorul evenimentului le-a mulțumit tinerilor pentru implicare.

La finalul întâlnirii, Preasfinția Sa Vasile Bizău i-a binecuvântat pe tineri, a mulțumit părintelui Huzău și parohiei pentru organizarea și găzduirea întâlnirii și a predat Crucea reprezentativă IETC Protopopiatului Țara Oașului, care va găzdui IETC 2025, în parohia Trip-Bixad, notează sursa citată.

You may also like

Leave a Comment