”Sentimente la dozator”, un nou volum de poezii semnat de scriitorul sătmărean, Vasile Andreica

by Mihaela Ghiță

Scriitorul sătmărean Vasile Andreica, un îndrăgostit incurabil, pune de data aceasta sentimentele la dozator printr-un nou volum de poezii ce-i poartă semnătura. Deloc străin peisajului scriitoricesc sătmărean și național cu volume proprii de poezie și teatru, dar și cu traduceri din autori de talie internațională, poetul Vasile Andreica lansează ca un dar de suflet pentru luna dedicată femeilor  versuri de o sensibilitate aparte.

Apărut la editura Rocade din Cluj Napoca, volumul ”Sentimente la dozator” surprinde prin  caracterul dulce-suav al versurilor, al jocului de cuvinte ce împletesc  expresii ale iubirii, un dialog perpetuu cu ființa iubită, alternând stări și emoții în tonuri viu colorate, dar și sumbre, am putea spune că uneori într-un mod aproape copilăresc. Vasile Andreica pune la vedere  ca într-o oglindă propria-i iubire, se lasă descoperit în vulnerabilitățile firii unui suflet însetat de frumos, de eternul feminin, transformă cuvintele în veritabile declarații de dragoste într-un firesc aproape de neînțeles.

”Poemele lui Vasile Andreica adunate inspirat sub titlul Sentimente la dozator sunt o radiografie pe frecvență fină a emoțiilor umane într-o lume superficială; o explorare a complexității și intensității iubirii omului din mulțime, o revendicare a singurătății și efemerității personale. Versurile lui Vasile Andreica sunt frotiuri sângerii prin care se zărește fragilitatea relațiilor de azi. Ne obligă să reflectăm asupra modului în care sentimentele devin simple produse de consum.

Sentimente la dozator este o incursiune în paradoxul iubirii: forța ce poate crea sau distruge în permanenta ei căutare de sens” notează editorul volumului, Remus Octavian Câmpean. 

Descriere

când te simt
mi-s obrajii-n roșu carmin.
e modul lor de a-ți cânta fără note.
așa înflorește cerul privirii tale
jucându-se-n lutul trupului meu.
un fel de a te-mbăta sănătos,
dragoste naturală.

*

pe marea ușă a catedralei părăsite a singurătății
reformatorii sufletelor lipiseră oferte de dating:
sentimente la dozator,
abonament la piepturi de dimensiuni materne,
apariții promoționale localizate ale unor chipuri bine adaptate
realităților de azi.

Comenzi: https://rocade.ro/magazin/sentimente-la-dozator

You may also like

Leave a Comment