Sătmărenii pot depune online cererea pentru eliberarea Cardului European de Sănătate

by Stefania Crisan

Odată cu debutul perioadei de vacanță, a concediilor pe care mulți sătmăreni aleg să le petreacă în afara țării a crescut și numărul solicitărilor către Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare pentru eliberarea Cardului European de Sănătate. Pe baza acestui document persoanele asigurate pot beneficia de asistență medicală în țările Uniunii Europene.

După cum am aflat de la CJAS Satu Mare, cererile pentru eliberarea cardului european de sănătate pot fi depuse pe platforma www.cardeuropean.ro, un proces rapid și eficient pentru persoanele care îl solicită.

Pentru a aplica, asigurații trebuie să atașeze dovada calității de asigurat (cum ar fi o adeverință de salariat, cupon de pensie sau carnet de student vizat), o copie a actului de identitate și să completeze cererea cu semnătura și adresa de livrare.

Cardul va fi livrat de Poșta Română și are o valabilitate de doi ani.

You may also like

Leave a Comment