Salvatorii voluntari și privați pentru situații de urgență și-au testat abilitățile pe Stadionul Municipal Carei

by Mihaela Ghiță

Pe Stadionul Municipal Carei a avut loc competiția dedicată Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) și Serviciilor Private pentru Situații de Urgență (SPSU).. Organizatorii competiției au fost: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei,

La ediția din acest an a concursului au participat 7 echipe SVSU și 4 echipe SPSU. Și de această dată spiritul de echipă, profesionalismul și dorința de a-și demonstra capacitatea de intervenție au fost punctele forte ale participanților.

”Scopul competiției a fost perfecționarea deprinderilor practice, dezvoltarea cooperării între structurile participante și promovarea culturii preventive în domeniul situațiilor de urgență. Participanții și-au testat abilitățile prin probe specifice, care au evidențiat nivelul de pregătire, disciplina și capacitatea de reacție în condiții similare intervențiilor reale„ a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.

Clasamentul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU)

Locul I – SVSU Căuaș
Locul II– SVSU Cămin
Locul III – SVSU Beltiug

Clasamentul Serviciilor Private pentru Situații de Urgență (SPSU)

Locul I– SPSU DRÄXLMAIER Satu Mare
Locul II– SPSU Electrolux România
Locul III – SPSU Polipol Mobila

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare a transmis felicitări tuturor echipelor participante pentru implicare, profesionalism și efortul depus pe parcursul competiției.

”Rezultatele obținute confirmă nivelul ridicat de pregătire al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din județ, precum și importanța colaborării dintre autoritățile publice, mediul privat și structurile specializate în gestionarea situațiilor de urgență. Totodată, mulțumim Primăriei Municipiului Carei pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment și pentru contribuția la buna desfășurare a competiției.Prin profesionalism, responsabilitate și spirit de echipă, participanții au demonstrat încă o dată că siguranța comunității reprezintă o prioritate comună” a fost mesajul instituției organizatoare.

You may also like

Leave a Comment