Peste 400 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și de penitenciare, militari din cadrul structurilor M.Ap.N, și ai altor structuri ale Sistemului Național de Ordine și Siguranță Publică au participat la spectacolul caritabil organizat la nivelul județului Satu Mare ”Uniți în fapte bune”, ediția a VI-a. Evenimentul fost găzduit de Sala Filarmonicii ”Dinu Lipatti” din Satu Mare și a avut loc în seara zilei de 2 decembrie 2025.
Născut în contextul aniversării a 100 de ani de Românie, spectacolul a pornit în anul 2018, de la ideea comandanților de arme ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Satu Mare de a onora uniforma miliară prin activități care ies din sfera cotidiană a atribuțiilor acestor structuri.
În final, s-a decis organizarea unui spectacol caritabil, fapt care a oferit posibilitatea organizatorilor de a-și uni forțele nu doar pentru îndeplinirea misiunilor, ci și pentru a contribui în ajutorarea celor în nevoi, iar motto-ul spectacolului a venit de la sine: Uniți în fapte bune!
Spectacolul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, cu sprijinul necondiționat al colegilor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare, ai celor de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, dar și al celorlalte structuri din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. spectacol de cântec și colindă românească de înaltă ținută.
Pe scenă au evoluat: Silvia Negrea-Suth împreună cu George Negrea și Diu Oșan, Alexia Balotă, Călin Borșe cu orchestra și agent șef principal de poliție Daniel Moiș din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.
Finalul spectacolului a aparținut corului format din cadre militare și polițiști din cadrul tuturor structurilor implicate în organizarea concertului, care sub conducerea preotului militar Cristian Silaghi au interpretat o suită de cântece patriotice și un buchet de colinde.