Timp de trei zile, între 11 și 13 iulie, centrul vechi al municipiului Satu Mare va pulsa de viață, muzică și culoare. Street Music Festival revine în forță și promite să transforme orașul într-un spectacol vibrant, cu ritmuri de dans și momente memorabile, într-o atmosferă efervescentă care va cuprinde întreaga comunitate.
Festivalul va aduce în fața publicului șase scene amplasate în diferite zone ale centrului, unde peste 20 de artiști vor susține mai mult de 100 de reprezentații live. Artiști internaționali și locali vor oferi spectacole stradale inedite, de la muzică live și improvizații, până la dans, teatru de stradă și performance-uri vizuale.
Street Music Festival s-a impus deja ca unul dintre cele mai importante evenimente de acest tip din România, fiind un punct de atracție atât pentru sătmăreni cât și pentru turiști. În 2025, organizatorii promit o ediție senzațională, la care este invitată să participe întreaga comunitate.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, în parteneriat cu Asociația Culturală pentru Tinerii din Satu Mare. Sponsorul principal este compania DRÄXLMAIER Satu Mare, iar întreaga desfășurare este susținută de Consiliul Județean Satu Mare.