Prefectura Satu Mare: Măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență pe timp de caniculă

by Stefania Crisan

Prefectul Ioan Tibil a convocat o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, luni 15 iulie 2024, pentru adoptarea Hotărârii CJSU nr. 2, referitoare la măsurile generale necesare în perioadele caniculare pentru prevenirea situațiilor de urgență și limitarea efectelor acestora, conform H.C.N.S.U. nr. 14 din 12 iulie 2024.

La nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, măsurile includ adaptarea programului de lucru, amenajarea punctelor medicale și de adăpostire a populației, informarea preventivă a populației, monitorizarea zonelor forestiere, asigurarea operativității mijloacelor pentru acordarea asistenței medicale și stingerea incendiilor, identificarea persoanelor vulnerabile și intensificarea acțiunilor preventive și operative.

Pentru populație, măsurile recomandate sunt evitarea spațiilor aglomerate și a expunerii la soare între orele 11.00-18.00, deplasările în primele ore ale dimineții sau seara, purtarea hainelor lejere, consumul a minim 2 litri de lichide pe zi, evitarea băuturilor cofeinizate și alcoolului, menținerea legăturii cu persoanele în vârstă și consultarea medicului la primele semne de suferință. De asemenea, se recomandă reducerea intensității activităților fizice la locul de muncă.

Pentru prevenirea incendiilor, consiliile județene și locale din zonele cu risc crescut trebuie să elaboreze programe speciale care includ identificarea sectoarelor cu risc, verificarea instalațiilor de stingere, protejarea recipientelor inflamabile de efectul direct al soarelui, restricționarea unor lucrări care favorizează incendiile, intensificarea activităților preventive în zonele cu vegetație, și interzicerea utilizării focului deschis în locurile periculoase. Prepararea hranei prin foc deschis se face doar în locuri special amenajate, iar utilizarea focului deschis nu este permisă în apropierea materialelor combustibile fără măsuri corespunzătoare. Se impune prevenirea jocului copiilor cu focul în locuri unde se pot produce incendii.

You may also like

Leave a Comment