Pompierii sătmăreni au intervenit la două accidente rutiere. Un șofer a intrat cu mașina în șanț, iar un altul, într-o locuință

by Mihaela Ghiță

Două evenimente rutiere au avut loc în cursul dimineții de 16 august 2025 fiind necesară intervenția echipajelor de pompieri pentru acordare de prim ajutor, sablare carosabil și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare

În cursul dimineții de 16 august, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare au intervenit la două evenimente rutiere, pentru acordarea de prim ajutor, sablare carosabil și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI).

Primul dintre accidente a avut loc în jurul orei 4.00 între localitățile Apa și Odoreu în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț. La momentul apelului prin 112, ISU a fost informat asupra existenței unei persoane care a rămas încarcerată.

La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, respectiv, o autospecială de stingere cu apă și spumă,  echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD de prim ajutor, cu un total de 11 cadre militare.

Până la sosirea echipajelor, victima s-a autoevacuat, fiind conștientă, precizează ISU Someș Satu Mare

 Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital.

Un al doilea accident a avut loc în jurul orei 06:44 în municipiul Satu Mare.  Pompierii au intervenit, pe strada Fabricii  unde un autoturism a intrat într-o locuință.

La locul incidentului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere, format din 5 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare. S-au efectuat operațiuni de sablare a carosabilului și s-au luat măsuri PSI pentru prevenirea oricărui risc de incendiu.

You may also like

Leave a Comment