Plata contribuției la contracte încheiate cu Casa Județeană de Pensii se face până în  19 decembrie

by Mihaela Ghiță

Casa Județeană de Pensii Satu Mare aduce în atenția persoanelor interesate faptul că, în luna decembrie 2024 plata contribuției de asigurări sociale se va efectua până la data de 19 decembrie. Instituția precizează faptul că începând cu data de 1 septembrie 2024 o lună de vechime ,,cumpărată” în baza unui contract de asigurare încheiat cu CJP Satu Mare este de  925 de lei, respectiv 25% din salariul minim  pe economie, care  în prezent este 3700 de lei.

    Casa de Pensii Satu Mare reamintește faptul că, valorificarea perioadei de vechime cumpărată în baza contractului de asigurare încheiat cu instituția, se  face doar pentru deschiderea dreptului de pensie pentru limită de vârstă și nu poate fi valorificată pentru a obține pensie anticipată.

   ,,În anul 2024, până la sfârșitul lunii noiembrie 118 persoane eu încheiat contracte de asigurare. Deci putem spune că, în medie, aproape 120 de persoane au încheiat  contracte  de asigurare pe an cu instituția noastră în ultimii doi ani având în vedere că și anul trecut 119 persoane au încheiat contracte de asigurare.” a declarat directorul executiv al instituției, Cristian Soponoș. 

You may also like

Leave a Comment