Percheziții domiciliare în Sărăuad pentru trafic ilegal de tutun

by Mihaela Ghiță

Polițiștii, din cadrul Poliției Tășnad sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au pus în executare în data de 29 noiembrie 2024, trei mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Sărăuad, într-un dosar penal privind traficul illegal cu tutun. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite 680 kilograme de tutun măcinat.

Totodată polițiștii au depistat 275 fire de țigarete,  13.800 tuburi goale de țigarete și 250 pachete de țigarete goale.

După cum au precizat oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cercetările  s-au făcut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, faptă prevăzută de Legea 227/2015.”

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

You may also like

Leave a Comment