Polițiștii rutieri și Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în cursul zilei de vineri, 13 iunie, activități cu caracter preventiv-educativ la Școala Gimnazială din localitatea Vetiș. Elevilor le-au fost prezentate reguli esențiale de circulație rutieră, atât în calitate de pietoni, cât și de bicicliști. Prin exemple și discuții interactive, copiii au învățat cum să traverseze corect strada, ce semne de circulație trebuie respectate și cum să se deplaseze în siguranță în proximitatea școlii și pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au oferit informații cu privire la delincvența juvenilă, subliniind consecințele unor comportamente antisociale și importanța respectării normelor de conviețuire socială, a colaborării cu familia și cadrele didactice, precum și a unui comportament responsabil în comunitate.
Un punct important al activității l-a constituit prezentarea și promovarea ”Patrulei Școlare”, ca formă de implicare activă a elevilor în asigurarea unui climat de siguranță rutieră în jurul unității de învățământ. Copiii au fost încurajați să participe în acest program, să-și sprijine colegii mai mici și să devină modele de comportament preventiv în trafic. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare precizează că aceste acțiuni se încadrează în strategia de consolidare a siguranței în mediul școlar și de responsabilizare a tinerilor prin educație și prevenire.