Vineri, 9 mai, la Muzeul Județean Satu Mare, a avut loc vernisajul celei de-a 12-a ediții a expoziției anuale de artă contemporană „Atelier în Mai”, un eveniment cultural ce a reunit lucrări de pictură, sculptură, grafică, fotografie, instalații, lumini, umbre, muzică, proiecții și un public numeros.



Organizată de Grupul de artiști de pe strada Ștrandului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, expoziția aduce în prim-plan un dialog vizual între artiști locali și invitați, într-o atmosferă vibrantă de creație și expresie artistică. Nu a putut fi trecută cu vederea participarea numeroasă la eveniment, efervescența publicului dornic să surprindă cele mai noi creații ale artiștilor sătmăreni și ale invitaților lor. Lucrări de mari dimensiuni și-au făcut loc pe simezele spațiului muzeal și au atras privirea spre a le fi deslușite înțelesurile. La acest vernisaj, un moment de excepție a fost oferit publicului de către actorii Ioana Cheregi, Roxana Fânață, Andrei Gîjulete și Andrei Stan de la Teatrul de Nord. Grație lor, experiența vizuală a fost completată cu un strop de expresivitate scenică vorbind „altfel” despre câteva din lucrările expuse. A fost asemeni unui gând rostit cu voce tare, o altfel de interpretare a creațiilor artistice, un fel de joc provocare-răspuns care a dat naștere la opinii/viziuni dintre cele mai neașteptate, a captat atenția stârnind curiozitate din partea publicului. Lucrările prin complexitatea compoziției lansează privitorului invitația de a le descifra mesajul, iar autorii lor, într-un mod autentic oferă celor interesați câteva chei de pornire în explorarea spațiului vizual prin exprimarea unor idei de referință asupra lucrărilor expuse.
Expoziția reunește cele mai recente lucrări ale artiștilor: Greti Papiu, Luciana Tămaș, Alina Herțeg, Romeo Bud, Andrea Tivadar, Timea Mitroi, Valer Sasu, Lola Belecciu, Cristina Busuioc, Aurelian Busuioc, Gabriela Király, Annamária Mikló-Antal, Csilla Râpa și Liviu Scripor, fiecare contribuind cu viziuni distincte și expresii personale asupra artei contemporane.
Într-un ambient muzical, publicul prezent s-a bucurat de un eveniment care a depășit granițele unei simple expoziții, devenind o sărbătoare a creativității, a întâlnirii dintre artiști și comunitate, un spațiu de reflecție și dialog cultural, acompaniat cu un pahar de vin.
”Atelier în Mai” a devenit astfel mai mult decât o expoziție, este un spațiu cultural și un loc de întâlnire în care artiștii locali și cei invitați pot să își împărtăşească experiențele și perspectivele în ceea ce privește importanța sprijinului reciproc pentru a dezvolta și promova arta contemporană. Evenimentul nu se referă doar la promovarea artei contemporane, ci oferă și un spațiu de dialog între artişti şi publicul iubitor de artă.Expoziția „Atelier în Mai” promite să fie o sărbătoare a artei și a creativității, oferind o platformă pentru exprimare artistică și pentru aprecierea valorilor culturale contemporane” a spus pictorul sătmărean Valer Sasu.
Expoziția „Atelier în Mai” poate fi vizitată în perioada 9–29 mai, de marți până sâmbătă între orele 9:00–17:00 și duminică între 10:00–14:00, la Muzeul Județean Satu Mare.
foto- Vasile Conioși Mesteșanu
Centrul Cultural G. M. Zamfirescu