Încă o clădire monument istoric a Sătmarului va fi reabilitată

by Mihaela Ghiță

Una din imobil emblematic ale Sătmarului, monument istoricm, care în vremurile de odinioară era cunoscut sub denumirea de Hotel Victoria, dar care a servit și ca spital în primul război mondial, de pe strada Horea nr.6 va fi reabilitat, anunță Primăria Municipiului Satu Mare. În acest sens a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea fațadelor și acoperișului.

Investiția este în valoare de 13,66 milioane de lei, termenul de execuție fiind de 30 de luni. Lucrările vor fi executate de asocierea S.C. EURAS S.R.L. –  S.C. K&K STUDIO DE PROIECTARE S.R.L..

,,Municipiul Satu Mare va scăpa de o pată neagră, orașul nostru va recăpăta o clădire emblematică”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.

Clădirea figurează pe lista monumentelor istorice ale municipiului Satu Mare. Fostul Hotel Victoria avea 60 de camere și a fost inaugurat în 16 decembrie 1910. La parter a fost amenajat un restaurant și o cafenea opulentă, în care au fost organizate mai multe baluri și evenimente.

În decursul anilor, clădirea a avut mai mulți proprietari și chiriași, destinația acesteia schimbându-se odată cu aceștia, funcționând ca și spital în perioada primului război mondial. După cel de-al doilea război mondial a funcționat ca și clădire de raport, anumite încăperi fiind recompartimentate pentru a crea mai multe locuințe sociale.

You may also like

Leave a Comment