Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun revine la Carei

by Mihaela Ghiță

Duminică, 8 decembrie 2024, începând cu ora 16:30, municipiul Carei va găzdui cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Crăciun, organizat de Asociațiunea ASTRA – Despărțământul „Aurel Coza” Carei. Evenimentul își propune să pună în valoare tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă, simboluri ale culturii tradiționale românești. Festivalul reprezintă o oportunitate de a celebra Nașterea Domnului prin colinde, scenete și alte datini specifice, păstrând vie conștiința identității și spiritualității noastre.

Participanții, fie grupuri de colindători, fie interpreți individuali, sunt invitați să vestească bucuria Crăciunului prin colinde autentice și scenete tradiționale. Organizatorii își doresc ca frumusețea acestor obiceiuri să fie transmisă tinerelor generații, pentru a asigura continuitatea lor.

Evenimentul va aduce în fața careienilor datini din satele din jurul Careiului, dar și din alte regiuni ale județului. În acest mod, Asociațiunea ASTRA își respectă angajamentul luat în 2014 de a reda importanța valorilor culturale locale și naționale.

Festivalul are loc cu prilejul Postului Crăciunului, supranumit și Postul Bucuriei, un timp al generozității și al grijii față de cei aflați în dificultate. Organizatorii transmit un mesaj de milostenie și credință: „Dăruind vei dobândi. Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu” ca un imbold de a fi alături de cei încercați de greutățile vieții.

Cei care doresc să participe la Festival se pot înscrie apelând numărul de telefon 0745 632 939 sau prin e-mail la ctdaniela@yahoo.com sau buletindecarei@yahoo.com.

You may also like

Leave a Comment