Fragment din Pastorala de Crăciun a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului.
Dragi părinți slujitori ai sfintelor altare,
Iubit popor a lui Dumnezeu,
Bunătatea, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu ne-au adus, prin purtarea Sa de grijă, în prag de sărbători sfinte, creștine, de iarnă:
„Dumnezeu Preasfântul,/Colindând pământul,/A vrut să nu mai fie,/Potop (război) și urgie./Dumnezeu Preabunul,Ne-a adus Crăciunul”.
Așadar, Dumnezeu, prin Nașterea Fiului Său, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, ne dăruiește un nou Praznic al Bucuriei. Crăciunul este, într-adevăr, Praznicul Bucuriei, așa după cum glăsuiește și Irmosul din Catavasiile Nașterii Domnului: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și, cu bucurie, lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit” (Cântarea 1, Catavasiile Nașterii Domnului).
Inspirat de lumina Evangheliei adusă nouă de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, poporul român i-a țesut, acestui praznic minunat, haină frumoasă și luminoasă, prin colind. Colindele românești sunt nestemate unice și neprețuite, alcătuite cu inima și sufletul de cântăreții de la strană și de creștinii evlavioși, prin care se vestește Nașterea Domnului și se proslăvește, cu dragoste, evlavie și recunoștință, iubirea lui Dumnezeu față de neamul omenesc, căruia i-a trimis Mântuitor, „Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).
Făgăduit de Dumnezeu încă de la căderea protopărinților noștri în păcatul neascultării, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, la plinirea vremii, „să Se nască și să crească, să ne mântuiască”. Iată ce ne învață, în această privință, Sfântul Apostol Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca noi să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Așadar, Dumnezeu-Tatăl a pregătit omenirea pentru acest eveniment unic, prin care Cerul se unește cu Pământul, în imn de slavă. Și tot dumnezeiescul Pavel ne luminează întru aceasta: „După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile” (Evrei 1, 1-2).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este chipul suprem al iubirii Tatălui pentru lume, Iisus Hristos fiind icoana desăvârșită a acestei iubiri veșnice: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (In. 3, 16-17).
Iată de ce noi, la Crăciun, colindăm din casă în casă, preluând mesajul îngerilor coborâți din cer, la Betleemul Iudeii, pentru a aduce gândul lui Dumnezeu către omenire: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Astfel, ei ne vestesc care este voia lui Dumnezeu, aceea ca Pământul să se unească cu Cerul, prin Întruparea Fiului Său; pentru ca Pământul întreg să devină Cer – „precum în cer, așa și pe pământ” – și, împreună, Cer și Pământ, să glăsuiască:
„Cerul și pământul în cântări răsună.
Îngeri și oameni cântă împreună.
Hristos Se naște, Domnul coboară,
Îngerii cântă, Magii Îl adoră;
Păstori aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară!”
Iubiți credincioși,
Lumea în care a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „la plinirea vremii”, era tulburată de ură și de nedreptate, era stăpânită de mari căderi și păcate, zăcând în întuneric și în umbra morții. Dar, odată cu Nașterea Domnului, în lume a venit lumina, așa după cum ne arată Sfântul Evanghelist Matei, amintindu-ne profeția marelui prooroc Isaia: „«Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit»” (Matei 4, 16).
Odată cu Întruparea Mântuitorului, lumea a fost chemată la reconciliere și împăcare, la milă și dreptate, la iubire și iertare. Și dacă Dumnezeu-Tatăl a găsit calea împăcării cu umanitatea prin iubirea și iertarea Lui, prin ascultarea și sacrificiul Fiului Său, pe care L-a dat spre răstignire și moarte pe cruce, drept jertfă de ispășire pentru întreaga omenire, înseamnă că El, Tatăl Ceresc, ne cheamă să facem și noi asemenea: să căutăm pacea dinlăuntrul nostru, pacea cu cei din jurul nostru, pacea dintre oameni și pacea dintre popoare. În acest sens, iată ce scria, cu șase sute de ani înainte de Nașterea Domnului, același prooroc Isaia – supranumit „Evanghelistul Vechiului Testament” – , despre Mesia, Cel așteptat: „El va judeca neamurile și la popoare fără număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri și lăncile lor în cosoare. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2, 4).
Mântuitorul Iisus Hristos, începându-Și lucrarea de mântuire a oamenilor, nu a avut un mesaj radical sau justițiar, ca acela al Sfântului Ioan Botezătorul, care, pentru a pregăti calea venirii lui Hristos, predica pocăința, schimbarea și înnoirea poporului. Când Domnul venit, El a chemat lumea la lumina Evangheliei, invitându-i pe toți, fără deosebire, căci mesajul Său se adresează tuturor: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 28-29).
Hristos a venit să cucerească lumea cu mâinile goale, fără oștire cerească sau pământească, folosind doar Cuvântul venit din cer. Căci El era Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Nu a judecat și nici nu a culpabilizat, niciodată, pe nimeni. Dimpotrivă, El a fost Cel judecat și hulit, așa cum nu a fost nimeni vreodată. El nu i-a respins pe păcătoșii care aveau nevoie de iubirea, iertarea și salvarea Lui, ci i-a îmbrățișat pe toți: „El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat (…) El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (…) Chinuit a fost, dar S-a supus și nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 4-7).
Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să schimbe modul de a fi și de a gândi al omului și al societății. Desigur că mesajul Său a fost adresat, în primul rând, poporului ales, pentru a-i transmite că Dumnezeu-Tatăl a abrogat vechea lege a talionului, instaurând Legea harului, a iubirii, a iertării și a împăcării între toți fiii lui Dumnezeu.
În cuvântările Sale, Hristos a fost aspru, adesea, cu cărturarii și fariseii; dar o singură dată S-a comportat într-un mod radical, tulburător, și anume atunci când, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, a intrat în Templu și, făcând un bici de funii, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, care nu aveau ce căuta acolo, și i-a scos pe toți afară, rostind acele necruțătoare cuvinte: „Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari” (Marcu 11, 17). Cum să înțelegem această atitudine a Mântuitorului?… Când a fost vorba despre Persoana Sa, când cărturarii și fariseii Îl batjocoreau, când spuneau vorbe nedrepte și mincinoase, ca să-L discrediteze în fața oamenilor, nu le-a răspuns niciodată. Pentru că realitatea era acoperită de adevărul unei vieți fără de pată. Când însă locașul sfânt a fost profanat, atunci a reacționat, pentru că era vorba despre majestatea divină a Tatălui ceresc; era o ofensă adusă lui Dumnezeu-Tatăl, Făcătorul cerului și al pământului și Ziditorul omului. Pentru acest om a venit Hristos în lume; ca să-l întoarcă, aducându-i Evanghelia iubirii și a iertării, a împăcării și a păcii. În grădina Ghetsimani, atunci când soldații romani, călăuziți de Iuda vânzătorul, au venit să-L prindă, iar Petru, care avea un temperament mai vulcanic, a scos sabia și a tăiat urechea lui Malhus, slujitorul arhiereului, Mântuitorul face o ultimă minune, tocmai pentru unul dintre dușmanii Săi, care veniseră să-L ridice: vindecă urechea lui Malhus… Iar lui Petru îi adresează semnificativele cuvinte: „Întoarce sabia ta la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Mt. 26, 52). (…)
Sursa foto – basilica.ro
