În timp ce autoritățile locale și-au unit eforturile pentru a amenaja un centru civic frumos și civilizat, indivizi cu apucături barbare, cuprinși de valul teribilismului și-au făcut de cap prin distrugerea unor bunuri din Piața Libertății din municipiul Satu Mare.
Este vorba de doi tineri, L. M. în vârstă de 23 de ani din Tășnad și T. R. de 22 de ani din Satu Mare care au fost prinși de polițiștii locali în timp ce spărgeau cu pietre două felinare din Piața Libertății. Pentru faptele lor, cei doi tineri au fost amendați de polițiștii locali cu câte 500 de lei. De asemenea, împotriva celor doi va fi depusă o plângere penală pentru distrugere și vor trebui să suporte paguba produsă.
Ceea ce n-au știut cei doi tineri este că zona, pe lângă faptul că este supravegheată video beneficiază și de permanență din partea Poliției Locale.